„Ambianţă frumoasă“ la Tabăra de pictură „Sfântul Apostol Luca“
În Parohia Pârcovaci din Protopopiatul Hârlău a avut loc vineri, 15 august 2014, festivitatea de încheiere a Taberei de pictură „Sfântul Apostol Luca“, ajunsă la cea de-a XV-a ediţie.
Evenimentul s-a derulat la finalul Sfintei Liturghii şi s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de participanţi din diverse parohii din Pârcovaci şi din jurul oraşului Hârlău, care au pictat icoane în care au fost reprezentaţi Sfinţii Brâncoveni, martirizaţi acum 300 de ani, la Istanbul, într-o zi de 15 august. „Icoanele i-au înfăţişat pe Sfinţii Martiri Brâncoveni împreună cu cei patru fii ai săi şi sfetnicul Ianache Văcărescu. De asemenea, au fost reprezentate câteva scene extrem de sugestive despre Sfânta Euharistie. Copiii au primit daruri oferite de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ei s-au bucurat aici, timp de o săptămână, de o ambianţă foarte frumoasă. Au pictat icoanele în curtea bisericii şi în casa „Pelerinul“ de la parohia noastră, au legat noi prietenii, au început şi au încheiat ziua cu rugăciune, într-o atmosferă deosebită. Tabăra s-a desfăşurat într-un parteneriat foarte frumos cu Şcoala Gimnazială Pârcovaci. Copiii s-au simţit bine şi au pictat icoane foarte frumoase, pe care le vom duce în câteva expoziţii, mai întâi la protopopiatul nostru, apoi în Iaşi, la mănăstiri, biserici şi parohii, unde vor putea fi privite de către credincioşi. Am fost ajutaţi de SC Contari SA, prin domnul director Constantin Deleanu, de Primăria oraşului Hârlău, de Parohia Pârcovaci şi de Protopopiatul Hârlău. Copiii au fost extrem de încântaţi şi de calitatea lucrărilor şi de consistenţa darurilor pe care le-au primit la finalul acestei tabere şi au promis că vor veni cu mare drag în tabăra noastră şi anul viitor, cu mai multă experienţă, pictând icoane din ce în ce mai frumoase“, a spus pr. Nicolae Crăciun, protopopul Protopopiatului Hârlău. (Constantin Ciofu)