Amenzi usturătoare pentru abandonarea ilegală a deşeurilor

Data: 12 Septembrie 2008

▲ Operatorii de transport care abandonează deşeuri vor fi sancţionaţi cu amendă de la 15 mii la 30 de mii de lei ▲ Pentru transportul de deşeuri municipale, efectuate de către operatori neautorizaţi, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 3 mii şi 6 mii de lei, iar mijlocul de transport va fi confiscat ▲

În ultima şedinţă de Guvern a fost adoptată o hotărâre ce reglementează transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României, care prevede faptul că sancţiunile se aplică tuturor celor care încalcă legea, inclusiv persoanelor fizice. „Dacă o persoană fizică este prinsă că transportă, fără a avea autorizaţie, deşeuri de construcţii, pe care le depozitează în zone ilegale, intră sub incidenţa acestei Hotărâri de Guvern. Dacă, de exemplu, sunt prinşi că aruncă resturile de materiale de construcţie pe câmp, li se confiscă automobilul“, a precizat ministrul Mediului, Attila Korodi. Oficialul a arătat că decizia a fost luată pentru a descuraja trasporturile ilegale frecvente, pentru care sunt plătite amenzi a căror valoare este recuperată ulterior de cei sancţionaţi, prin alte transporturi similare. Amenzile vor fi percepute de către inspectorii din Ministerul Mediului şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, alături de personalul împuternicit din Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, după caz. Aprobare specială pentru transportul deşeurilor periculoase În cazul transportului deşeurilor considerate periculoase pentru mediu, ministrul Korodi a precizat că va fi nevoie de obţinerea unei aprobări de la Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului, iar ruta de transport va fi stabilită avându-se în vedere, pe cât posibil, ocolirea oraşelor. Totodată, transportatorul este obligat să informeze Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, cu 48 de ore înainte de efectuarea transportului. Informarea trebuie să conţină date despre cantitatea de deşeuri, numărul şi data formularului de aprobare a transportului, iar deşeurile care fac obiectul transportului trebuie să fie ambalate şi etichetate, în conformitate cu prevederile legale referitoare la transportul mărfurilor periculoase. Gestionarea ambalajelor cade în sarcina destinatarului, cu excepţia cazurilor în care o altă parte îşi asumă răspunderea în scris pentru gestionarea acestora. În ceea ce priveşte transportul deşeurilor periculoase din activitatea medicală, toate vehiculele utilizate în acest scop vor fi evaluate de către Ministerul Sănătăţii, prin institutele de sănătate publică. Această hotărâre intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în „Monitorul Oficial“.