Anestezia în stomatologie

Anestezia înseamnă introducerea în organism a unor substanţe, cu proprietatea de a induce dispariţia sensibilităţii. Anestezicul este acea substanţă care atenuează sau îndepărtează temporar durerea. În stomatologie, anestezia este indicată atunci când manoperele realizate de medicul dentist pot fi dureroase.

În cabinetul stomatologic nu este indicată anestezia la toate manoperele stomatologice, ci doar în cazul unei extracţii dentare, a unei pulpectomii (extirparea nervului) sau în cariile profunde. Există cabinete în care se foloseşte hipnoza sau acupunctura pentru anestezierea pacienţilor. Anestezia determină analgezia, adică lipsa durerii, imobilizarea pacientului şi controlul asupra reacţiilor naturale, cum ar fi durerea şi trauma. Anestezicul local sau regional utilizat în stomatologie suprimă reacţiile organismului la acea "traumă" până la finalizarea manoperei stomatologice. Împreună cu pacientul adult, medicul dentist va stabili nivelul de anestezie dorit, însă la copii, persoanele anxioase, cei cu fobie dentară sau la persoanele cu dizabilităţi, concentraţia de anestezic va fi mai mare. În strânsă legătură cu substanţa anestezică folosită, medicul dentist trebuie să cunoască medicamentele uzuale ale pacientului, starea generală a acestuia, dar şi alergiile de care suferă. O anestezie care se va folosi la scară largă în viitor, în cabinetele stomatologice, este anestezia electronică. Prin acest tip de anestezie se reduce disconfortul pacientului din momentul injectării anestezicului. Anestezia electronică cel mai des întâlnită este cea prin stimulare electrică transcutanată a nervului, anestezie care se foloseşte în unele cabinete din Statele Unite. Cu acest tip de anestezie, pacientul poate controla nivelul de durere pe care îl suportă. El primeşte un dispozitiv pe care îl ţine în mână şi care este conectat la nervul facial respectiv. Acest tip de anestezie nu are efecte secundare, iar în momentul în care se îndepărtează sistemul electronic pacientul pleacă din cabinet fără nici un efect advers (lipsa sensibităţii pe partea respectivă, disconfort la vorbire). O altă metodă este anestezia prin criogenare, care se realizează cu un dispozitiv congelat cu 30 de minute înainte de a fi introdus în cavitatea orală. Acest dispozitiv conţine un lichid care îngheaţă şi care se mulează pe dinţi, putându-se realiza mai multe intervenţii pe acelaşi dispozitiv. O alternativă a anesteziei clasice este sedarea cu un gaz ilariant (inhalosedarea). Anestezierea se produce prin inhalarea unui gaz, la fel ca în anestezia generală, dar cu o concentraţie mult mai mică. Anestezicul acţionează doar la nivelul substanţei cerebrale, eliminându-se apoi la nivelul plămânilor. După îndepărtarea măştii de pe faţa pacientului, acesta îşi revine în câteva momente, fără a avea nici o durere, dacă i s-au realizat şi anestezice injectabile. Foarte des întâlnită este anestezierea locală (injectarea), asociată cu sedarea pe cale orală, practică des întâlnită şi la medicii dentişti din România, în special la pacienţii anxioşi, cu fobie de dentist. În cazul copiilor se pot administra sedative sub formă de supozitoare. Sedarea conştientă ajută la relaxarea pacientului în timpul manoperei stomatologice. Pacientul rămâne, astfel, calm în timpul desfăşurării manoperei stomatologice, dar este conştient şi reacţionează la stimuli.