Ansamblul „Doruleţul“ în spectacol de Ziua României
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin şi Consiliul Judeţean Mehedinţi organizează ample manifestări culturale la care sunt invitaţi să ia parte în număr mare locuitorii urbei de pe malul stâng al Dunării. O prezenţă cu totul aparte în cadrul acţiunilor culturale organizate anul acesta o constituie Ansamblul „Doruleţul“ din Lupşa de Jos, care va susţine luni, 1 decembrie, un spectacol de cântece olteneşti vechi şi dansuri populare din mai multe zone ale ţării. Evenimentul se va desfăşura pe strada Crişan începând cu ora 16:00.
Iubitorii cântecului popular autentic se vor bucura de o suită de piese interpretate în premieră după mai bine de un secol de la culegerea şi notarea lor. O parte din piesele pe care ansamblul le va prezenta publicului severinean au fost imprimate de curând pe CD şi chiar publicate într-o carte, în cadrul proiectului editorial Ştefan Basilescu, „Cântece vechi olteneşti“, finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Ansamblul „Doruleţul“ a fost înfiinţat în vara anului trecut, la iniţiativa preşedintelui Asociaţiei Fiii Lupşei, Mihai Corcodel, fiind unul dintre produsele proiectului cultural „Identitate etnofolclorică în Broştenii Mehedinţiului - restituire a patrimoniului imaterial local“, derulat de asociaţie cu ajutorul fondurilor AFCN. Naşterea formaţiei reprezintă un prim pas în procesul complex de reînviere a tradiţiilor autentice ale zonei, înscriindu-se în politica de promovare şi valorificare a bogăţiilor culturale ce definesc identitatea regiunii, unicitatea sa ca parte a unui întreg. De pregătirea tinerilor din ansamblu de ocupă Doina Durdan, profesor emerit de canto, de două ori câştigătoare a trofeului „Crizantema de Aur“, şi Dumitru Nadu, un coregraf excepţional, dăruit muncii, care a obţinut rezultate notabile alături de formaţia profesionistă de dansuri populare „Danubius“.
Fondatorul grupului, Mihai Corcodel, este fiu al satului Lupşa de Jos, doctorand în muzică bizantină la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, compozitor şi protopsalt al Catedralei Episcopale Drobeta-Turnu Severin şi ostenitor al Centrului eparhial din municipiu.
În demersurile sale de valorizare a tezaurului imaterial din Lupşa de Jos, tânărul a fost ajutat constant de către preotul satului, Ion Curelea, şi primarul comunei Broşteni, Alexandru Borugă.
Astăzi, acest ansamblu, prin dăruirea membrilor şi calitatea actului artistic cu care încântă publicul la fiecare apariţie, reprezintă o carte de vizită pentru Lupşa de Jos, comuna Broşteni şi întregul judeţ. (Cătălin Cernătescu)