Anul Nou la românii ortodocși din Gyula, Ungaria

Data: 03 Ianuarie 2014

Trecerea în noul an 2014 a fost prilej de mare sărbătoare și pentru românii ortodocși din Gyula, care au întâmpinat în rugăciune acest moment de referință din viața lor, la fel ca și în anii trecuți, alături de Preasfințitul Episcop Siluan și de alți slujitori, în paraclisul de la Centrul eparhial din Gyula, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Ca de fiecare dată, au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Bunul Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale revărsate cu îmbelșugare și asupra comunității ortodoxe românești din Ungaria, care în anul trecut a înregistrat realizări importante, precum restaurarea exterioară și interioară a Catedralei episcopale din Gyula, printr-un proiect european transfrontalier, înaintat în comun de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Arhiepiscopia Aradului și Fundația Publică pentru Dezvoltarea localității Otlaca Pustă, achiziționarea unei case parohiale noi la Jaca, prin sprijinul statului ungar, sau amplasarea la Apateu a unui bust în bronz al Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna.

Tot cu prilejul Anului Nou, Preasfinţitul Episcop Siluan a mai săvârşit Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi slujba de Te Deum şi a reliefat temele Anului omagial euharistic în Patriarhia Română. (I. Buşagă)