Apel la bucureşteni să doneze sânge
Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, Doina Goşa, a declarat pentru Agerpres că se confruntă din nou cu un număr scăzut al donatorilor de sânge şi a făcut apel la bucureşteni să vină să doneze „în mod constant”. „În centru au fost puţini donatori, vreau să vă spun că ieri, alaltăieri am avut 120-130 de pungi recoltate, ceea ce a însemnat că au venit 150 de donatori, ştiţi că ei mai sunt şi respinşi, nu toţi donează. Ştiţi ce se întâmplă, se face o campanie, vin oamenii câteva zile, după care iar numai vin. Oamenii trebuie să înţeleagă că trebuie să vină în mod constant. Trebuie să vină cel puţin de două ori pe an”, a spus Doina Goşa.