Apel pentru acurateţea limbajului în campania electorală
Academia Română, „în calitatea ei de protector tradiţional al limbii române“, şi-a manifestat „îngrijorarea pentru reaua ei folosire în multe dintre disputele publice curente, pentru creşterea nepermisă a coeficientului de agresivitate, trivialitate, precaritate gramaticală şi sărăcie lexicală, tot mai frecvente în discursul public“, chemând la preocupare pentru acurateţea limbajului, pentru corectitudinea înfruntării, la „maturitate, responsabilitate, luciditate şi echilibru, bună-credinţă, sportivitate şi stil“. Într-un apel dat publicităţii, joi, semnat de preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, de vicepreşedinţii Marius Sala, Dan Berindei, Marius Iosifescu şi Florin Filip, cât şi de secretarul general al instituţiei, Păun Ion Otiman, se menţionează că „Academia Română se fereşte de opţiuni circumstanţiale, de confruntări directe şi interesate, de a se plasa pe o poziţie, inevitabil partizană, a combatantului din arena politică, dar nu-şi poate îngădui să refuze rolul observatorului atent şi echidistant decât asumând blamul unui nejustificabil absenteism civic şi al unei vinovate aroganţe“.
„Este motivul pentru care, în perspectiva iminentei campanii electorale, am înţeles să ne adresăm întregii clase politice, precum şi tuturor cetăţenilor cu drept de vot, îndemnându-i să dovedească, în perioada următoare, maturitate, responsabilitate, luciditate şi echilibru, bună-credinţă, sportivitate şi stil“, se precizează în comunicat. „Invităm, prin urmare, pe toţi cei care participă la cursa electorală să aibă în vedere şi preocuparea pentru acurateţea limbajului, pentru corectitudinea înfruntării. Întreaga ţară, toţi românii, aşteaptă de la oamenii politici soluţii economice şi sociale de dezvoltare durabilă, trainică a ţării, care să slujească bunăstării meritate de noi toţi. Prin urmare, cursa electorală trebuie să fie o competiţie a ideilor bune, a programelor performante şi a acţiunilor perseverente, pline de moralitate, precum şi a dialogului elegant pe scena publică. În acest sens, invităm oamenii politici să-şi conexeze eforturile de creaţie, de gândire şi acţiune politică, spre o strategie de dezvoltare durabilă a României, convergentă celei europene, prin care fiecare român, tânăr ori vârstnic, să-şi găsească locul şi împlinirea în ţara sa“, se mai afirmă în apelul Academiei Române.