Apel pentru donare de sânge la Caraş-Severin
Judeţul Caraş-Severin se confruntă, în ultima vreme, cu o criză acută de sânge, astfel că, nu de puţine ori, s-a apelat la centre din judeţe învecinate, pentru a se acoperi necesarul din spitale, a declarat marţi, de Ziua Internaţională a Donatorului de Sânge, Rodica Neaga, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Caraş-Severin. „Situaţia mă îngrijorează. Ceea ce pot să fac eu este să organizez campanii de donare şi colecte mobile. Cred că unul dintre motivele pentru care a scăzut numărul donatorilor ar putea fi faptul că sunt mulţi oameni din judeţ plecaţi peste hotare, să muncească. Alţi donatori, fideli, s-au îmbolnăvit între timp şi nu mai pot dona. Noi putem considera nu doar ziua de azi, ci toată săptămâna, a fi una a donatorului şi facem un apel către locuitorii judeţului Caraş-Severin să vină să doneze sânge. Nu se ştie niciodată care dintre noi ajungem să avem nevoie, la un moment dat, în viaţă, de acea picătură de sânge”, a afirmat directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Caraş-Severin.