Apele teologiei după o viziune a prorocului Iezechiel
Apa care izvorăşte de sub pragul templului lui Dumnezeu - aceeaşi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului (Apocalipsă 22, 1) - şi prin care este condus Sfântul proroc Iezechiel de către îngerul lui Dumnezeu în vedenia de la sfârşitul cărţii sale profetice despre zidirea templului Noului Ierusalim (Iezechiel 40, 1-4) preînchipuie deopotrivă harul Duhului Sfânt şi apele limpezi ale teologiei ortodoxe, biblice şi patristice, izvorâte din Revelația dumnezeiască și străbătute în mai multe stadii de câte o mie de coţi, corespunzătoare nivelului duhovnicesc şi teologic al fiecărui creștin, teolog și cititor al Sfintei și Dumnezeieștii Scripturi.
Textul scripturistic spune astfel: „Apoi m-a dus înapoi la uşa templului şi iată de sub pragul templului curgea o apă spre răsărit... M-a scos apoi pe partea cea de la miazănoapte şi m-a dus pe din afară, împrejur, la poarta care dă spre răsărit şi iată apa curgea pe partea dreaptă. Când bărbatul acela mergea spre răsărit, ţinea în mână sfoara şi a măsurat o mie de coţi; şi m-a dus prin apă şi apa era până la glezne. A mai măsurat apoi o mie de coţi și m-a dus prin apă, şi apa era până la genunchi. Şi a mai măsurat încă o mie de coți şi apa era până la brâu. Şi a mai măsurat încă o mie de coți şi era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apele crescuseră; erau ape de trecut înotând, un fluviu care nu se putea trece. Atunci mi-a zis bărbatul acela: «Ai văzut, fiul omului?»... «Această apă curge în partea de răsărit a ţării, se va coborî în şes şi va intra în mare, şi apele ei se vor face sănătoase»” (Iezechiel 47, 1-8) - precum apele de la Mara (Exod 15, 22-25).
Astfel, apa ce era până la glezne ar putea corespunde treptei duhovniceşti a curăţirii; apa ce era până la genunchi ar putea corespunde treptei duhovniceşti a iluminării - căci pe genunchi a fost aşezat Sfântul proroc Daniel de mâna lui Dumnezeu într-o viziune (Daniel 10, 10); iar apa ce era până la brâu - „mijlocul încins cu adevărul” (Efeseni 6, 14) - ar putea corespunde treptei duhovniceşti a desăvârşirii. „Fluviul care nu se putea trece” ar putea corespunde treptei celei apofatice, de neajuns, „a dumnezeieştii firi” (II Petru 1, 4) și „a cuvintelor de nespus” (II Corinteni 12, 4).
Am putea spune că „până la glezne” intră în apele sfințite și sfințitoare ale teologiei și teologhisirii creștinii ortodocși mireni; „până la genunchi” intră și trebuie să intre creștinii ortodocși chemați, așezați și rânduiți pe cele trei trepte ale preoției: diaconi, preoți și ierarhi, la care se pot adăuga și toți cei din cinul monahal; iar „până la brâu” au intrat și intră în apele teologiei Sfinții și dumnezeieștii Părinți ai Bisericii Ortodoxe ai lui Hristos și „Marii Dascăli ai lumii și Ierarhi”. Între toate aceste trepte și niveluri teologice, din punctul nostru de vedere, este câte un stadiu duhovnicesc, teologic și mistic „de câte o mie de coți”.
În apele Revelației dumnezeiești și ale teologiei biblice, am putea spune că protopărinții Adam și Eva au intrat „până la glezne”, dreptul Abel „până la genunchi” înaintea Altarului jertfei sale bineprimite de către Dumnezeu, dimpreună cu fratele său, Set, și fiul acestuia, Enos, pe vremea căruia „au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu” (Facere 4, 25-26), iar Enoh „până la brâu”, prin umblarea lui cu Dumnezeu și răpirea cu trupul la cer. Noe va fi intrat „până la genunchi” înaintea Altarului jertfei sale de după potop și sub lumina curcubeului legământului, iar femeia sa și cei trei fii ai săi, Sem, Ham și Iafet, cu femeile lor, abia „până la glezne”.
Terah din Urul Caldeii, tatăl lui Avraam, va fi intrat în apele Revelației dumnezeiești și ale teologiei „până la glezne”, ajungând în Haran; iar Patriarhul Avraam, chemat de Dumnezeu din Haran în Canaan, va fi intrat „până la genunchi”, primind cu smerenie binecuvântarea arhierească a lui Melchisedec și apoi „până la brâu”, prin revelația Preasfintei Treimi de la stejarul Mamvri; Sarra „până la glezne”; Isaac „până la genunchi”, prin jertfa de pe Moria; ca și Rebeca, la plecarea pe genunchi a cămilelor lui Eliazar la fântâna din Mesopotamia. Lot va fi intrat în apele Revelației dumnezeiești „până la genunchi” prin primirea celor doi îngeri, seara, la poarta Sodomei. Patriarhul Iacob va fi ajuns „până la brâu”, pe scara cerului de la Betel; Lia „până la glezne”, Rahela „până la genunchi”, ca și fiul ei, dreptul Iosif, tâlcuitorul de vise, cel vândut de către frații săi, ale căror ape sfinte și sfințitoare le-au atins doar gleznele.
Moise a intrat în apele Revelației dumnezeiești „până la glezne”, în coșul de papură pe apele Nilului; „până la genunchi”, îngenuncheat în fața rugului aprins, și „până la brâu”, în contemplație dumnezeiască printre fulgere și tunete, în negură, pe muntele Sinai. Cele trei trepte ale teologiei și teologhisirii ies în evidență în mod deosebit în icoana rugăciunii lui Moise de pe munte: Or a intrat „până la glezne”, Aaron „până la genunchi” și Moise, cu mâinile ridicate, „până la brâu”. Iosua, ucenicul și urmașul lui Moise, a intrat și a pătruns în apele Revelației dumnezeiești „până la glezne”, aducând din Canaan împreună cu Caleb, pe o prăjină, strugurele din Eșcol, ca icoană a lui Hristos - „Vița ce adevărată” (Ioan 15, 1); a ajuns pe treapta a doua, „până la genunchi”, despărțind și trecând cu poporul apele Iordanului, iar mai apoi dărâmând zidurile Ierihonului; și, deși n-a fost vreodată pe Sinai, precum Moise de două ori, credem că a atins neîndoielnic treapta a treia, „până la genunchi”, prin oprirea soarelui și a lunii pe cer (Iosua 10, 12-14).
Pe Samson îl contemplăm intrat în apele Revelației „până la glezne”; pe Ghedeon „până la genunchi”, prin anghelofania de la stejarul Ofra și pe Samuel „până la brâu”, prin chemarea din cortul sfânt. Intră în apele Revelației „până la glezne” Ietro, preotul din Madian; Eli, preotul de la Șilo; Iesei, tatăl lui David; Batșeba, mama lui Solomon; regina de la miazăzi; văduva din Sarepta Sidonului și Nabot, cel ucis cu pietre pe vremea Sfântului Ilie; femeia din Șunen, de pe vremea Sfântului Elisei, și atâția alții. Pătrund în apele Revelației dumnezeiești „până la genunchi” prorocița Debora din Cartea Judecătorilor, moabiteanca Rut; Ana, mama lui Samuel, prin rugăciunea isihastă și înlăcrimată de la cortul sfânt; Solomon, îngenuncheat la intrarea în templul sfânt, în rugăciunea de la sfințirea acestuia și a pogorârii focului din cer; cei trei tineri din cuptorul Babilonului și prorocul Iona, îngenuncheat în pântecele chitului. Se scaldă în apele Revelației dumnezeiești „până la brâu”, neîndoielnic, regele, prorocul și Psalmistul David; sfinții proroci mari Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel și sfinții profeți la fel de mari, Ilie Tesviteanul și ucenicul său, Elisei, lăsând pe toți prorocii mai „mici” intrați „până la genunchi”.
Apele revelaţiei în Noul Legământ
În Noul Testament, Sfântul Ioan Botezătorul, toți Sfinții Apostoli și Evangheliști sunt intrați, pătrunși și scăldați „până la brâu” de apele Revelației dumnezeiești, dimpreună cu Sfinții Luca și Cleopa, Sfântul Arhidiacon Ștefan și în mod deosebit Sfântul Apostol Pavel și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. „Până la genunchi” îi contemplăm pe Maria, sora Martei, pe vameșul smerit din templu, Iosif din Arimateea și Nicodim, pe Sfânta Maria Magdalena, pe Sfântul Arhidiacon Filip și pe Sfinții Episcopi Timotei, Tit și Filimon. „Până la glezne” îi vedem pe magii de la Răsărit și pe păstorii de la Betleem, pe sutașul de pe Golgota, pe Gamaliel din Faptele Apostolilor, pe cei cinci mii de creștini botezați din Biserica primară, pe famenul etiopian, pe Corneliu sutașul și pe temnicerul din Filipi, pe diaconița Fibi, pe Sila, Gaiu și Dimitrie din Epistola a III-a a Sfântului Ioan, dar și pe Zaheu vameșul, Simon din Cirene și pe tâlharul bun de pe cruce; iar Iov „până la brâu”, Elihu „până la genunchi” și cei trei prieteni abia „până la glezne”.
Apele Iordanului Revelației dumnezeiești, ale teologiei și teologhisirii ne cheamă „să ne botezăm” în ele, prin duhul și sub mâna Sfântului proroc Iezechiel, să facem roade - unii 30, alții 60, alții 100 (Marcu 4, 8).