„O negrăită mare de minuni”

Așa numește Sfântul Ioan Gură de Aur minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, săvârșite față de natură, față de oameni și față de Sine Însuși. „O negrăită mare de minuni” ar putea fi transfigurată în „negrăita Mare a Galileii” miracolelor; sau în „Mediterana” miracolelor, sau în „Oceanul” miracolelor. Sfântul Apostol Petru cade în genunchi înaintea Domnului în corabia sa de pe „marea negrăită a miracolelor”, după întâia pescuire minunată (Luca 5, 8); și tot el înoată după Învierea Domnului ca la două sute de coți prin apele „Tiberiadei minunilor” înspre Făcătorul minunilor, Care stătea pe țărm, adică Hristos Domnul Cel Înviat (Ioan 21, 7-13).

Sfinții Apostoli plutesc în corabie pe Galileea negrăitelor minuni ale Domnului, de la potolirea furtunii și umblarea pe mare a lui Hristos cu Petru, neîncetat. În „marea negrăită a minunilor” Mântuitorului contemplăm prefacerea apei în vin, înmulțirea pâinilor în pus­tie, uscarea smochinului, vindecarea soacrei lui Petru, a slăbănogului din Capernaum și a slăbănogului de la Vitezda, a orbului Bartineu de la poarta Ierihonului și a orbului din naștere de la scăldătoarea Siloamului; a vindecării celor zece leproși, a femeii gârbove de optsprezece ani și a celei cu scurgere de sânge, de doisprezece ani; învierea tânărului din Nain, a fiicei lui Iair și a lui Lazăr din Betania; a Prefacerii pâinii și vinului în Trupul și Sângele Său la Cina cea de Taină; a vindecării urechii lui Malhus; a Învierii Sale din morți cea de a treia zi, după Scripturi, a Arătărilor de după Înviere, a Înălțării la cer de pe Muntele Măslinilor și a Pogorârii Duhului Sfânt din Ierusalim.

În această „negrăită mare de minuni”, să ne străduim să prindem și noi cei 153 de pești mari miraculoși, aruncând totdeauna mreaja gândului și a cuvântului nostru teologic în partea dreaptă a corabiei (Ioan 21, 6); sau cel puțin peștele cu statirul de argint în gură (Matei 17, 27), adică minunea schimbării vieții noastre și a „înnoirii minții” noastre (Romani 12, 2), ca să deosebim care este voia lui Dumnezeu și „ce este bun și plăcut și desăvârșit”.

Silindu-ne să contemplăm teologic „negrăita mare a minunilor” Mântuitorului, să nu ne pierdem nicidecum vremea vieții cu porcii patimilor gadarenilor, aruncați și înecați în mare, prin alergarea nesăbuită după „deșertăciunea deșertăciunilor și goană după vânt” a vieții în această lume ­(Eccesiast 1, 2; 2, 26).

Să nu căutăm nicidecum minuni în „Marea Moartă” a lumii păcatului

Mai presus de toate, să nu căutăm nicidecum minuni în „Marea Moartă” a lumii păcatului, vegheată doar de stâlpul cel de sare care a închis-o până la Învierea cea de Apoi pe nefericita femeie a lui Lot (Facere 19, 26). În Marea Mediterană a minunilor Sfintei și dumnezeieștii Scripturi vom găsi întotdeauna minunea izbăvirii prorocului Iona din pântecele chitului și a Sfântului Apostol Pavel din „pântecele” furtunii corabiei naufragiată în insula Malta (Faptele Apostolilor 28, 1); iar în Marea Roșie a minunilor contemplăm minunea despărțirii apelor acesteia prin credința și toiagul lui Moise, la porunca lui Dumnezeu (Exod 14, 21).

În „negrăita mare de minuni” biblice din Vechiul Testament contemplăm, printre altele: răpirea lui Enoh la cer (Facere 5, 24) și înălțarea Sfântului Ilie la cer (IV Regi 2, 11), îndulcirea apei de la Mara, mana pogorâtă din cer și apa izvorâtă din stâncă prin Moise, toiagul cel înflorit al lui Aaron, trecerea Iordanului și dărâmarea zidurilor Ierihonului, oprirea soarelui și a lunii pe cer la cuvântul lui Iosua (10, 12-14) și izvorârea apei pentru Samson din stânca de la Lehi (Judecători 15, 18-19), pogorârea lui Dumnezeu pe muntele Sinai și dăruirea tablelor legii, pogorârea focului din cer la sfințirea templului lui Solomon, pogorârea focului din cer peste jertfa Sfântului proroc Ilie de pe Carmel, înmulțirea făinii și a untdelemnului din Sarepta Sidonului, cele trei învieri din morți săvârșite de către Sfinții Ilie și Elisei și cea din urmă prin moaștele Sfântului Elisei din mormânt; vindecarea lui Neeman Sirianul de lepră (IV Regi 5, 1-19), înmulțirea untdelemnului din casa femeii văduve, tot de către Sfântul Elisei, vindecarea regelui Iezechia de boală și lungirea vieții lui cu încă cincisprezece ani (Isaia 38, 1-22), izbăvirea celor trei tineri din cuptorul Babilonului și a Sfântului proroc Daniel din groapa cu lei, precum și a prorocului Iona din pântecele chitului sau vindecarea lui Tobit de orbire, din cartea care-i poartă numele.

Adăugăm la „negrăita mare de minuni” din Noul Testament cele din Faptele Apostolilor: vindecări prin umbra Sfântului Apostol ­Petru în Ierusalim și prin șter­garele Sfântului Apostol Pavel în Efes; vindecarea slăbănogului de la „Poarta cea Frumoasă” a templului și a lui Enea din Lida, învierea Tabitei din Iope și a lui Eutih din Troa, precum și vindecarea tatălui lui Publius din Malta.

„Oceanul” de minuni din istoria Bisericii lui Hristos

Dar Marea Roșie de negrăite minuni din Vechiul Testament, care comunică printr-o nevăzută „Mare Marmara” cu negrăita „mare de minuni a Galileii” din Noul Testament, se completează amândouă prin „Oceanul” de ­minuni din istoria Bisericii lui Hristos și din Viețile Sfinților; dintre care amintim: Arătarea Sfintei Cruci pe cer înaintea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, învierea celor șapte tineri din Efes, precum și nenumăratele minuni din Patericul Egiptean: înverzirea și rodirea lemnului uscat înfipt în pământ al Avvei Ioan Colov prin ascultare (1); aplecarea copacului deodată cu aplecarea genunchilor la rugăciune ai smeritului primitor și iubitor de străini (cap. XVI, 2), convorbirea Sfântului Macarie cel Mare cu sufletul chinuit în iad al fostului preot idolatru, după ce i-a atins cu toiagul căpățâna găsită în deșert, întrebându-l: „Tu cine ești?” (Avva Macarie Egipteanul 36); precum și răpirea, pentru rugăciunile părintelui său, a fratelui aflat în ispită (Avva Ammun Nitriotul 1), sau trecerea răului Hrisoroas (Roua de aur) pășind pe ape, de către Avva Visarion (2).

Ca păzitor al „negrăitei mări de minuni”, îl contemplăm în icoană ortodoxă pe Sfântul Ierarh ­Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni!

De aceea, strălucirea veș­min­telor Mântuitorului de la Schimbarea la Față de pe Muntele ­Tabor, care „s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), semnifică, după Sfântul Grigorie Dialogul, Papa Romei, mulțimea nenumărată a sfinților lui Hristos care I se vor adăuga în timp și în veșnicie (cf. Moralia la Iov, XXXII, 6), adică „norul de martori” despre care scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei (12, 1), ca rod al predicilor, pildelor și minunilor negrăite ale Mântuitorului.