APIA verifică suprafeţele agricole declarate de către fermieri

Data: 23 Iulie 2013
Suprafeţele agricole declarate de către fermieri în cererile unice de plată pentru anul 2013 sunt verificate, în această perioadă, de către echipe de control ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). “În cazul în care solicitantul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat sprijin pe suprafaţă devine neeligibilă”, precizează Agenţia.
 
Conform reglementărilor europene şi naţionale, fermierii trebuie să respecte anumite condiţii atunci când depun cereri unice de plată, cum ar fi ca exploatarea unui teren agricol să se facă pe o suprafaţă de cel puţin un hectar, cu suprafaţa parcelei agricole de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viţei-de-vie, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei este de cel puţin 0,1 hectare. În cazul livezilor tradiţionale, suprafaţa minimă eligibilă a parcelelor pentru Pachetele 1 şi 2 ale Măsurii 214 este de 0,3 hectare.
 
De asemenea, este nevoie de respectarea cerinţelor de eco-condiţionalitate reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei, respectiv: Bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), Cerinţele legale în materie de gestionare (SMR) şi Cerinţele minime (relevante pentru măsura de agro-mediu).