Apicultorii solicită un sprijin de 10 euro/ familia de albine

Data: 17 Iunie 2020

Apicultorii români solicită autorităţilor acordarea unui sprijin financiar de 10 euro/familia de albine pentru compensarea pierderilor din sector. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), producţia de miere va fi compromisă în acest an, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, şi în mod sigur va fi mai redusă cu 15-20% faţă de anul trecut.

Solicitarea apicultorilor vine deoarece acest sector este puternic afectat de fenomenele meteo nefavorabile care au compromis în acest an producţia de miere, dar și pentru că supravieţuirea şi păstrarea familiilor de albine impun cheltuieli tot mai mari. „Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) a fost informată în ultimele zile de greutăţile deosebite pe care le întâmpină apicultorii din peste 30 de judeţe ale ţării. (…) Având în vedere toate aceste probleme, faptul că producţia de miere depinde în cea mai mare parte de condiţiile meteorologice, solicităm din partea Ministerului Agriculturii, a Guvernului României, un sprijin financiar de 10 euro/familia de albine“, susţin reprezentanţii ACA, într-o scrisoare deschisă transmisă ministrului agriculturii, Adrian Oros.

Anul trecut, apicultorii au primit un sprijin de la MADR de 20 lei/familia de albine şi au putut intra în iernare cu familiile de albine cât de cât pregătite, susţine preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

„Anul apicol este unui ciudat. Rapiţa nu a răsărit din cauza secetei din toamna şi iarna acestui an şi, unde a răsărit, s-a ofilit în timpul înfloritului. În unele zone s-a făcut foarte puţină miere la rapiţă, producţia nu s-a realizat nici în proporţie de 30-35%, undeva la 2-3 kg pe familia de albine, cantitate pe care nici nu merită să o extragi. La salcâm este cam acelaşi lucru. (…) Nu avem nici o perspectivă, numai dacă ne salvează floarea-soarelui, altfel producţia din acest an va fi compromisă şi estimez la această dată că va fi cu vreo 15-20% mai mică decât anul trecut, care nu a fost un an apicol bun“, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele ACA.

În opinia sa, ministerul ar trebui să acorde un sprijin financiar şi sectorului apicol, nu doar pe zona vegetală, deoarece aceste sectoare „merg mână în mână“, apicultura fiind dependentă 100% de vegetal.

În privinţa preţului la miere, preşedintele ACA spune că apicultorii nu îl vor creşte, întrucât „ne inundă mierea din Ucraina cu 5-6 lei/kg“, iar acest lucru face imposibilă o scumpire a mierii autohtone.

Potrivit datelor ACA, și în 2019, producţia de miere a fost mai mică cu aproximativ 15-20% faţă de 2018, situându-se la circa 17.000 de tone, tot din cauza vremii.

La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

(Cristina Zamfirescu)