Aplicaţie VR pentru lucrul la distanţă
Facebook Inc a lansat versiunea de test a unei noi aplicaţii de realitate virtuală (VR) destinată lucrului de la distanţă cu ajutorul căreia utilizatorii căştilor Oculus Quest 2 pot participa la şedinţe sub forma unor avataruri ale propriei persoane, informează Reuters. Facebook consideră această cea mai nouă aplicaţie a sa drept unul dintre primii paşi către construirea „metaversului” futuristic promovat de CEO-ul companiei, Mark Zuckerberg, în ultimele săptămâni. Cea mai mare reţea de socializare din lume a investit masiv în realitatea virtuală şi în cea augmentată, dezvoltând diverse echipamente. (O. N.)