Aproape un milion de români au astm

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 26 Iunie 2018

Aproximativ un milion de români au astm bronşic, a afirmat prof. dr. Florin Mihălţan, într-o conferinţă de presă, adăugând însă că sunt diagnosticaţi mai puţin de jumătate.

Potrivit pneumologului, 9,8% din români au boală pulmonară obstructivă cronică şi sunt diagnosticaţi mai puţin de 40%.

Totodată, de sindrom de apnee în somn suferă aproximativ 6% din populaţie, ceea ce înseamnă 800.000-1.000.000 de persoane. De ronhopatie cronică (sforăit) suferă până la 40-60% dintre români.