Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie şi Codrat

Arătarea semnului Sfintei Cruci s-a întâmplat după moartea dreptcredinciosului împărat Constantin cel Mare, când, fiul său, Constanţiu, luând împărăţia, a primit învăţătura greşită a lui Arie. Spre ruşinarea ereticilor care defăimau pe Hristos şi spre încredinţarea şi întărirea celor care mărturiseau dreapta credinţă, s-a făcut în anul 351 acest semn minunat în sfânta cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, care căzuse în acel an la 7 mai. Semnul Sfintei Cruci, ale cărui lăţime şi lungime erau la fel, a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul Iisus Hristos a fost răstignit, şi apoi s-a lungit până la Muntele Măslinilor. Frumuseţea Sfintei Cruci era atât de mare, încât se asemăna cu un curcubeu, atrăgând privirile tuturor oamenilor, căci toţi, lăsând toate, ieşeau din case şi priveau acest semn minunat. Fiind cuprinşi de frică, dar şi de bucurie, mulţime multă de popor a alergat la biserică, bătrâni şi tineri, femei, copii şi fecioare, străini şi localnici, creştini şi păgâni. Toţi, într-un glas, cu mare umilinţă, preamăreau pe Hristos Domnul, Mântuitorul lumii. Văzând acestea, toţi creştinii într-un glas Îl preamăreau pe Dumnezeu, iar Sfântul Chiril al Ierusalimului i-a trimis o scrisoare împăratului, sfătuindu-l să se alăture credinţei ortodoxe. Sozomen istoricul a scris că, datorită arătării pe cer a Sfintei Cruci, mulţi păgâni s-au botezat în numele Prea­sfintei Treimi.

Astăzi îl po­menim şi pe Sfântul Codrat, mucenic al lui Hristos, care a ­pătimit în timpul împăratului Valerian (253-259).