Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului le construieşte case sinistraţilor
Inundaţiile din ultimele două luni au afectat sute de gospodării din mai multe parohii ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Luna viitoare vor începe lucrările la o parte din casele sinistraţilor.
În urma apelului la solidaritate al Centrului Eparhial Roman, pentru ajutorarea familiilor afectate de inundaţii, în parohiile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului s-a reuşit colectarea de fonduri. Banii vor fi utilizaţi în vederea construirii de case pentru familiile afectate şi rămase fără adăpost, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii şi achiziţionarea de materiale de construcţii sau aparatură electrocasnică. Lucrările vor începe după 1 septembrie, întrucât, în această perioadă, Biroul de Asistenţă socială al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în colaborare cu preoţii parohi, efectuează anchete sociale în zonele afectate de inundaţii. Aceste anchete vor identifica cele mai deosebite cazuri, pentru ca, ulterior, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, oamenii să primească ajutor. "Pentru sinistraţii din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a fost repartizată de către Permanenţa Consiliului Naţional bisericesc, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, suma de 100.000 de lei, care va fi utilizată pentru construcţia sau reconsolidarea caselor din localităţile afectate de revărsarea apelor. Colecta din Eparhia Romanului şi Bacăului a demonstrat, şi în acest an, că locuitorii din parohiile acestei arhiepiscopii au fost aproape de semenii lor greu încercaţi, donând pentru ei bani, alimente şi alte bunuri", a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Centre de colectare înfiinţate la protopopiate
La iniţiativa şi cu binecuvântarea PS Episcop Ioachim Băcăuanul, Consiliul Eparhial Roman a aprobat, la sfârşitul lunii iunie, înfiinţarea de urgenţă la nivelul fiecărui protopopiat a unui fond de ajutorare a familiilor sinistrate, ca urmare a situaţiei grave provocate de inundaţiile din ultima parte a lunii iunie. Ca şi în cazul calamităţilor din anii anteriori, Centrul Eparhial Roman, prin intermediul protopopiatelor, va interveni pentru ajutorarea comunităţilor care au fost lovite de furia apelor.