„Artă contra drog“, cu Julio Iglesias şi Costel Busuioc

Data: 01 Iunie 2008

Cântăreţul Julio Iglesias şi Costel Busuioc vor concerta împreună în patru mari mari oraşe din România, la mijlocul lunii iulie, în cadrul unui proiect denumit „Artă contra drog“, a anunţat Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului. Anunţul a fost făcut, vineri, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, de reprezentanţii Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), organizatorii turneului. „În acest an electoral, majoritatea artiştilor autohtoni au angajamente, aşa că am apelat la o vedetă internaţională, Julio Iglesias, şi la un tânăr talent aflat în ascensiune, Costel Busuioc. Concertele vor avea o durată de două ore, fiecare artist va avea interpreta propriile melodii, însă va axista şi un duet. Primul concert va avea loc în 14 iulie, la Cluj, al doilea va fi în 16 iulie, la Iaşi, urmat de cel de la Constanţa, pe 19 iulie şi la Braşov, probabil pe 22 iulie. Încă mai negociem pentru Braşov, în rest, totul a fost stabilit“, a declarat Anghel Stoian, vicepreşedinte CIADO. El a precizat că, în general, concertele se vor desfăşura pe stadioane, iar intrarea va fi contra cost, la preţuri care vor fi comunicate în cel mult o săptămână.

Turneul „Artă contra droguri“ face parte dintr-un proiect amplu al CIADO, care vizează conştientizarea populaţiei cu privire la amploarea şi riscurile consumului de droguri. Potrivit preşedintelui executiv al CIADO, Gigel Lazăr, anul şcolar 2008-2009 va debuta cu o campanie la nivel naţional, pentru depistarea consumului de droguri în şcoli. Cu această ocazie, vor fi testate peste 1.000 de şcoli şi licee din 30 de municipii din ţară.