Arta cositoritului
Până în primăvară, Muzeul Naţional de Artă al României îşi invită publicul la admirarea unei expoziţii inedite despre arta cositoritului. Sunt expuse 100 de obiecte aflate în patrimoniul Secţiei de Artă Veche Românească, precum şi în cea de Artă Decorativă. Obiectele sunt fie laice, fie religioase, de uz cotidian, dar şi cu valoare cultică, realizate în ateliere din Transilvania între secolele XVI şi XX, dar şi în centre europene celebre pentru migala decorării din Boemioa şi Silezia. Piesa cea mai importantă este aceea a talerului gravat realizat în a doua jumătate a secolului al XVI-lea de meşterul neamţ Albert Preiseissin la Nurnberg, dar o valoare echivalentă o are şi talerul ornamental din secolul al XVII-lea. Sunt de asemenea talere de nuntă şi căni de cârciumă făcute în Ardeal, piese care vorbesc despre specificul "argintăriei" din acea perioadă.