Arta experimentală la Leipzig
Artistul român Cristina David participă la expoziţia "Opening Spaces for Action" din cadrul festivalului de artă contemporană "Cage100" de la Leipzig care se desfăşoară din această lună până în 2013. Este vorba de un festival cu o numeroasă participare internaţională, care pune în evidenţă cele mai temerare demersuri din arta prezentului, avându-l ca spirit tutelar pe artistul avangardist John Cage. Accentul cade pe rolul receptorilor faţă de manifestările artistice şi deci a interacţiunii dintre cel care priveşte şi cel care execută. Întregul oraş este mobilizat într-un asemenea proiect de anvergură care răspunde nevoii actuale de-a scoate arta dintr-un cadru închis de exprimare şi de-a o oferi ca pe o realitate vie care influenţează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.