ASCOR Sibiu l-a comemorat pe Vasile Voiculescu
Seara literară a avut loc la împlinirea celor 47 de ani de la trecerea la cele veşnice a poetului Vasile Voiculescu. Studenţii au recitat poezii, au prezentat viaţa şi portretul poetului precum şi principalele trăsături ale operei sale.
În Aula "Ioan Meţianu" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu, a avut loc luni, 26 aprilie, o seară de poezie şi de muzică. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR), filiala Sibiu, cu ocazia împlinirii în acest an a 47 de ani de la trecerea la Domnul a poetului Vasile Voiculescu. Seara literară a avut genericul "Călătorie spre locul inimii", titlul unui volum postum al marelui poet creştin. În prima parte a serii a fost prezentată personalitatea poetului Vasile Voiculescu, moment în cadrul căruia studenţi sibieni, membri ASCOR au schiţat portretul celui care este cunoscut cititorilor ca marele creator de poezie religioasă. În a doua parte a serii, a fost prezentat tradiţionalismul, curentul literar în care se încadrează poezia lui Vasile Voiculescu. Studenţii au prezentat apoi principalele trăsături ale poeziei religioase şi erotice. Poezie şi muzică de calitate Momentul de final al evocării a fost marcat de participarea poetului Vasile Voiculescu la mişcarea ortodoxă "Rugul Aprins". Au fost prezentate mărturii ale poetului despre această experienţă precum şi scrieri ale altor personalităţi despre implicarea poetului în această mişcare. Seara s-a încheiat cu prezentarea perioadei în care poetul Vasile Voiculescu a suferit detenţia în temniţele comuniste. Nu au lipsit volumele de poezii, portretul scriitorului şi îndemnurile organizatorilor de a reciti opera marelui Voiculescu. Momentele artistice au fost asigurate de cvartetul "Nomentana" din Sibiu, care a încântat sala prin piese româneşti şi străine. Studenţii organizatori au cântat şi ei diferite piese româneşti. "Organizarea acestei seri a fost posibilă prin aportul membrilor ASCOR, studenţi la diferite facultăţi din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu. Ne-am bucurat pentru prezenţa la această seară literară a multor simpatizanţi ASCOR, printre care şi elevi de la liceele sibiene", ne-a spus preşedintele ASCOR, dl Ciprian Onica. Poetul Vasile Voiculescu a trecut la cele veşnice pe 26 aprilie 1963, după o suferinţă cumplită provocată de o boală căpătată în cei patru ani de închisoare comunistă. A fost condamnat dintr-o eroare juridică alături de alţi membri sau colaboratori ai Rugului Aprins (Sandu Tudor, Sofian Boghiu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuş, Alexandru Mironescu, Adrian Făgeţeanu sau Roman Braga). Doctor în medicină, Vasile Voiculescu nu a neglijat nici un moment creaţia artistică şi a lăsat posterităţii poezii unice.