Ascorenii ieşeni sărbătoresc două decenii de la înfiinţarea ASCOR
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) din Iaşi marchează, începând de astăzi, aniversarea a 20 de ani de când această asociaţie a fost înfiinţată. În această dimineaţă, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe", vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi. "La final va fi oficiată o slujbă de parastas pentru vrednicul de pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu, vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală, arhim. Teofil Părăian, arhim. Ioanichie Bălan şi pr. Constantin Galeriu. Aceşti ierarhi, ieromonahi sau preoţi au fost aproape de ASCOR şi de tinerii ascoreni", a declarat Pavel Constantin, preşedintele ASCOR Iaşi. La ora 12:00, în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi va avea loc întâlnirea aniversară de aducere aminte "Izvor de comuniune, cale de retrospecţie şi putere de însufleţire". Tot astăzi, începând cu ora 18:00, va avea loc şi întâlnirea aniversară cu tema "Ortodoxia, sensul şi naturaleţea, bucuria şi entuziasmul vieţii", care va fi susţinută de pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorectorul Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Mâine dimineaţă la ora 9:00 se va desfăşura întâlnirea pe generaţii a tinerilor ascoreni ieşeni, care va avea ca temă "Trăitori şi mărturisitori de azi ai credinţei celei dintotdeauna adevărate". (C.C.)