Aşezământ închinat Sfinţilor Brâncoveni, în filia Dianca
Enoriaşii din filia Dianca, a Parohiei Leontieşti - Ardeoani, judeţul Bacău, s-au bucurat duminică, 6 iulie 2014, de prezenţa Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul. Ierarhul a sfinţit aşezământul social al acestei localităţi, iar apoi a slujit Sfânta Liturghie.
Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit în Duminica a 4-a după Rusalii, Aşezământul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din filia Dianca, a Parohiei Leontieşti - Ardeoani, Protopopiatul Moineşti. Sfinţii ocrotitori ai acestui aşezământ au fost rânduiţi în contextul Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Sfinţirea aşezământului a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţia Sa a explicat celor prezenţi importanţa funcţionării unui aşezământ social într-o comunitate, rolul şi vocaţia social-filantropică a Bisericii, dar şi semnificaţia duhovnicească a Evangheliei din Duminica a 4-a după Rusalii. Pentru implicarea în derularea lucrărilor de construcţie, părintele paroh Sorin Nicolae Bârzu împreună cu mai mulţi binefăcători au primit din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul distincţii de vrednicie. Localitatea Dianca este una dintre cele mai mici comunităţi din Eparhia Romanului şi Bacăului, având doar 20 de case. Cu toate acestea, s-a reuşit ridicarea unui aşezământ care să vină în întâmpinarea nevoilor credincioşilor de aici. Construcţia a fost ridicată începând cu anul 2010, sub coordonarea părintelui paroh Sorin Nicolae Bârzu, ajutat de către credincioşii şi autorităţile locale, cu sprijinul deosebit al Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul. Acesta va constitui încă un centru de mare importanţă pe lângă celelalte aşezăminte caritabile existente pe cuprinsul eparhiei, în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (Constantin Ciofu)