Aşezământ pentru vârstnici, în Alba

Data: 16 Mai 2014

Luni, 19 mai, de la ora 11:00, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, va oficia slujba de binecuvântare la Aşezământul Social pentru Vârstnici „Sfântul Andrei“ din Bărăbanţ, Protopopiatul Alba Iulia, în urma efectuării lucrărilor de reabilitare şi extindere a imobilului în care erau furnizate servicii de asistenţă socială. Lucrările executate au constat în îmbunătăţirea calităţii infrastructurii imobilului şi extinderea acestuia, astfel încât centrul să poată oferi, în condiţii optime, servicii sociale pentru 32 de vârstnici din Alba Iulia. În continuarea imobilului deja existent s-a construit un corp nou, pe două nivele, care a preluat o parte din funcţiunile aşezământului. Erau necesare spaţii suplimentare precum o bucătărie, în conformitate cu standardele în vigoare, spaţii de depozitare (vestiare), toalete, garaj şi unul pentru activităţi de recreere. Centrul este dotat cu o sală de mese multifuncţională, unde vor putea fi organizate diverse evenimente, şi o terasă. Noua clădire este echipată termic, sanitar şi electric.

Aşezământul Social pentru Vârstnici „Sfântul Andrei“ din Bărăbanţ se află sub coordonarea pr. Mihai Ţârău.