Asiguratorii au restanţe de 300 milioane de euro către service-urile auto

Data: 06 Feb 2010

Întârzierile de decontare ale asiguratorilor către service-urile auto cumulează în prezent circa 300 milioane de euro, cu o medie de 100.000 de euro pe societate, a declarat pentru Mediafax preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), Vasile Ion. „Întârzierile cu plăţile pentru decontarea serviciilor de reparaţie efectuate pe baza poliţelor de asigurare RCA şi Casco sunt de circa 100.000 de euro per societate, iar în România sunt autorizate 3.000 de service-uri auto. În aceste condiţii, firmele din branşă sunt obligate să se împrumute la bănci pentru a acoperi costurile reparaţiilor“, a afirmat reprezentantul asociaţiei. El a afirmat că 80% din societăţile de asigurări întârzie decontul reparaţiilor peste limita legală de 15 zile.