Asistenţii personali îşi vor primi salariile restante
Primăriile vor primi, până la sfârşitul acestei luni, prin rectificarea bugetară, sumele de bani necesare pentru plata asistenţilor personali, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), ca răspuns la protestul organizat, miercuri, de către Federaţia Sindicatelor Asistenţilor Personali ai Persoanelor cu Handicap şi Federaţia Sindicatelor din Asistenţa Socială. Totodată, reprezentanţii ministerului au anunţat că "vor fi verificate toate cazurile în care autorităţile locale nu au respectat contractele cu asistenţii personali, nu au plătit la timp salariile sau indemnizaţiile, cu toate că banii au fost viraţi primăriilor de Ministerul de Finanţe". "Cel puţin 5 mii de asistenţi personali din judeţele Ilfov, Maramureş şi Bucureşti nu şi-au mai primit salariile din luna mai. Instituţiile angajatoare, respectiv primăriile din comune şi oraşe, susţin că nu mai au fonduri la buget pentru plata drepturilor cuvenite", a declarat preşedintele Sindicatului Asistenţilor Personali Maramureş, Elisabeta Nan. Potrivit liderilor sindicali, circa 80% dintre cei aproximativ 70 mii de asistenţi personali din toată ţara au restanţe la încasarea salariilor.