Asociaţia „Filantropia“-Severin, mai aproape de cei aflaţi în suferinţă
Preocupaţi de grija pentru persoanele aflate în nevoi şi suferinţe, membrii Asociaţiei „Filantropia“-Severin au înfiinţat la sfârşitul anului trecut un serviciu gratuit de îngrijiri medicale la domiciliu. Serviciul se adresează persoanelor bolnave cu afecţiuni acute şi/sau cronice din Drobeta-Turnu Severin şi din localităţile limitrofe, care prezintă un anumit nivel de dependenţă şi o capacitate redusă de a se deplasa la o unitate sanitară, în vederea asigurării îngrijirilor ambulatorii recomandate de medici.
Pentru persoanele care întâmpină astfel de probleme s-a constituit, în cadrul acestui serviciu, o echipă interdisciplinară care va acorda bolnavului o îngrijire completă, în concordanţă cu specializarea fiecărui membru. Din această echipă fac parte un medic, un asistent medical, un asistent social, un preot şi un psiholog. Se doreşte în acest fel o abordare integrală a serviciilor oferite, în funcţie de problematica fiecărui beneficiar.
Persoanele care au nevoie de astfel de servicii vor fi identificate prin intermediul medicilor de familie, care îşi pot informa pacienţii aflaţi în dificultate, cu privire la existenţa acestui serviciu. De altfel, serviciul se bazează pe o bună colaborare cu medicii specialişti, având ca punct de plecare un plan de îngrijire la domiciliu, ce prevede profilul tratamentului, frecvenţa administrării acestuia sau perioada în care beneficiază de tratament. Asistentul medical va fi alături de bolnav pe parcursul efectuării tratamentului, asistentul social îl informează cu privire la drepturile pe care le are din punctul de vedere al prestaţiilor sociale şi care sunt demersurile pentru a le obţine, preotul asigură suportul emoţional şi consilierea spirituală, iar psihologul, consilierea psihologică. Până la această dată, cinci persoane au beneficiat de serviciul gratuit de îngrijiri medicale la domiciliu oferit de Asociaţia „Filantropia“-Severin. Pentru susţinerea acestui serviciu, Asociaţia „Filantropia“-Severin a încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi un contract de furnizare de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu.
Persoanele interesate pot cere informaţii la numărul de telefon 0733. 808. 593, pot accesa site-ul www.filantropiaseverin.ro, sau direct la sediul asociaţiei, din str. I.G. Bibicescu nr. 6, Drobeta-Turnu Severin, tel. 0252.333.049. (Cătălin Cernătescu)