Astăzi are loc proba scrisă de limba română la bac

Data: 29 Iunie 2007

▲ Peste 6.600 de absolvenţi de clasa a XII-a susţin astăzi prima probă scrisă din cadrul examenului de bacalaureat, cea de la limba şi literatura română, după ce 13 au fost respinşi la oral ▲ După prima zi a probei la limba modernă, 10 elevi au fost respinşi la limba engleză, în timp ce la limba franceză, germană, italiană, spaniolă şi rusă au obţinut note de trecere toţi candidaţii, conform celor precizate de Camelia Gavrilă, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi (ISJ) ▲

După prima zi a probei la limba străină, au fost 588 de medii de zece la limba engleză din cei 1.827 de candidaţi prezenţi, la limba franceză s-au obţinut 203 note de zece, iar la germană au fost 35 de note de zece. Camelia Gavrilă, inspector general al ISJ Iaşi, a remarcat faptul că, în unele centre de examinare, elevii au avut o prestaţie foarte bună, pregătirea acestora fiind una foarte serioasă, în timp ce, în alte centre, notele au fost mici, „a fost un nivel destul de scăzut, în unele locuri a fost decalat graficul, profesorii au încercat să obţină câteva cuvinte de la ei, să li se dea şansa să promoveze“, această situaţie fiind întâlnită la unele licee tehnice, după cum a mai menţionat Camelia Gavrilă. Probele orale sunt eliminatorii. Candidatul care a obţinut o notă sub 5.00 sau nu s-a prezentat la o probă orală este declarat „respins“, respectiv „neprezentat“ la examenul de bacalaureat şi nu mai participă la probele următoare. „Potrivit legii, candidaţii care au susţinut examenul de bacalaureat într-una din sesiunile anilor 2003, 2004, 2005 şi 2006, fiind declaraţi respinşi la probele scrise sau practice, au avut posibilitatea să solicite recunoaşterea unor probe promovate în aceste sesiuni, inclusiv proba orală de limba şi literatura română“, conform unui comunicat al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT). Azi absolvenţii de liceu vor începe probele scrise, cu proba de limba şi literatura română, care va fi urmată, pe 2 iulie, de proba la limba şi literatura maternă. Proba obligatorie a profilului se va susţine pe 3 iulie, iar proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării, pe 4 iulie. Pe 5 iulie va avea loc o probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, probă scrisă sau practică. Rezultatele vor fi afişate pe 7 iulie. Contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, acestea fiind rezolvate în zilele de 8 şi 9 iulie. Rezultatele finale vor fi anunţate în 10 iulie. (Oana R.)