Aşteptau, dar nu acceptau; sperau, dar se îndoiau

Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. Iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei, pentru cuvintele acestea. Şi mulţi dintre ei ziceau: Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi? Alţii ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor? Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului şi era iarnă. Iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon. Deci L-au împresurat iudeii şi Îi ziceau: Până când ne scoţi sufletul? Dacă Tu eşti Hristosul, spune-o nouă pe faţă. Iisus le-a răspuns: V-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile Mele. Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Ioan 10, 17-28

În discuţia cu mai-marii iudeilor, Domnul Iisus Hristos a vorbit despre mesianitatea Sa şi despre misiunea Sa în această lume: El este Mesia, Cel prezis şi aşteptat de poporul ales! Toate acestea nu erau uşor de înţeles şi de acceptat în contextul lumii de atunci. Pentru noi cei de astăzi, când citim cuvintele rostite de Domnul Hristos, totul se prezintă mult mai clar şi înţelegem cine este El, de ce a venit, care este misiunea Sa. Cei de atunci aşteptau, dar nu acceptau; sperau, dar se îndoiau. Mulţi dintre cei care fuseseră martori ai minunilor sau ascultaseră cuvintele Mântuitorului credeau necondiţionat în El. Dar mai erau mulţi dintre cei care doreau noi dovezi. Unora le sunt suficiente doar cuvintele, pe alţii nu-i conving nici minunile. Sfântul Ioan Damaschinul aşa ne spune: „Lucrurile mai presus de fire pot fi înţelese doar prin puterea credinţei!”