Atacul gândurilor şi recâştigarea simţirii harului

Problema gândurilor păcătoase afectează orice creştin, cu excepţia celor care au ajuns la o viaţă spirituală atât de înaltă, încât sunt protejaţi aproape tot timpul de atacul lor. Pentru majoritatea creştinilor însă, aceste sugestii ispititoare, care vin sub forma unor imagini sau cuvinte produse de propria minte, dar care aparţin de fapt demonilor, constituie crize reale pe drumul spre mântuire.

Deşi Taina Botezului ne-a curăţat de orice păcat, păstrarea harului primit atunci nu se poate face fără ca voinţa noastră să fie supusă în întregime celei divine. O altă condiţie necesară este să nu iubim păcatul, pentru că, altfel, ne va fi imposibil să rezistăm atacului gândurilor. Este atacul gândurilor ceva normal? În Patericul Egiptean întâlnim o pildă sugestivă cu privire la atacul gândurilor pătimaşe. Un ucenic tânăr s-a plâns părintelui său spiritual că nu înţelege de ce este atacat atât de des de sugestii ispititoare şi că doreşte să scape de gânduri. Atunci, bătrânul, experimentat în luptele cu demonii, l-a rugat să iasă afară din chilie şi să îşi întindă mâinile în lateral. Tocmai atunci se pornise o furtună puternică. Părintele i-a spus să încerce să nu se mai lase lovit de vânt. În faţa acestui sfat, la prima vedere absurd, ucenicul a răspuns că nu se poate. În momentul respectiv, bătrânul a replicat: "Nici gândurile nu le poţi opri". Concluzia finală rămâne aceea că este posibil ca întreaga viaţă să suferim de pe urma acestor ispite, dar tot ceea ce ni se cere este să le refuzăm şi să nu ne preocupăm de ce apar des sau rar. Războiul nevăzut nu respectă niciodată regulile războiului clasic. Atacul poate apărea oricând, drept urmare, şi apărarea noastră trebuie să fie pregătită permanent. Întrebarea-cheie este: de ce mai suferim aceste atacuri după ce am fost botezaţi şi purificaţi integral de orice greşeală şi păcat? Atacul iniţial sau momeala În timpul Sfântului Marcu Ascetul, erezia mesaliană propaga două opinii total eronate: sursa gândurilor pătimaşe ar fi de fapt puterea satanei pe care el o păstrează şi după Botez asupra noastră sau o rămăşiţă a păcatului strămoşesc neştearsă de actul baptismal. Fiecare dintre aceste păreri anulează eficacitatea Tainei Botezului şi pune la îndoială însăşi validitatea acestuia. Pentru a contracara aceste concepţii eronate, Sfântul Marcu Ascetul descrie cu lux de amănunte tipologia războiului nevăzut şi modul de desfăşurare a acestuia. Părintele Dumitru Stăniloae remarca faptul că Sfântul Marcu Ascetul este unul dintre primii autori duhovniceşti care dezvăluie experienţa luptei subtile cu demonii. "Urmând să demonstreze că gândurile păcatului nu provin în noi din păcatul lui Adam, nici nu ne sunt impuse cu sila de satana, ci sunt produse de noi prin primirea momelii celui rău, Marcu desfăşoară în această scriere o serie de remarcabile analize de ordin psihologic şi pnevmatologic. Ni se înfăţişează astfel în chipul cel mai precis înţelesul atacului sau al momelii satanei, al aşa-numitei , prima răsărire a unui gând de păcat, căreia îi dau un rol important aproape toate scrierile din Filocalie şi, în general, toată literatura ascetică a Răsăritului" (Filocalia, vol. I, trad. pr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 213). Acest prim atac al satanei nu constituie în sine un păcat din partea noastră, deoarece noi nu colaborăm în nici un fel la formarea sa. Creştinul păcătuieşte însă dacă începe un dialog cu acest gând. Deseori, propria minte pare să discute doar cu ea însăşi, dar, în realitate, discută cu demonii. Însă atacurile subtile ale gândurilor nu pot fi detectate decât de creştinii care au înaintat pe scara vieţii spirituale şi care au deja o experienţă a războiului nevăzut. De ce apar atacurile? Aceste momeli sau atacuri iniţiale apar adeseori pentru simplul motiv că mintea noastră nu se ocupă de un lucru în clipa respectivă sau nu are o preocupare de ordin spiritual. Trebuie remarcat aici că un creştin care trăieşte în lume nu poate avea doar preocupări spirituale. Mulţi lucrează, sunt totodată şi căsătoriţi, iar grijile cotidiene încarcă peisajul mental până la refuz. În aceste condiţii, ispitele pot fi mai eficiente, iar războiul nevăzut mai greu de dus. Sfântul Ioan Gură de Aur afirma că drumul mântuirii este acelaşi şi pentru cei căsătoriţi, şi pentru monahi, doar că aceştia din urmă pot ajunge mai uşor la ţintă pentru că au lăsat în urmă toate grijile. Observăm din cuvintele Sfântului Marcu Ascetul că scăparea de un atac demonic depinde foarte mult de conlucrarea dintre mintea şi inima noastră, un aspect dificil de atins în condiţiile lumii de astăzi. "Noi am primit porunca să nu ne îngrijim de nimic, ci să ne păzim cu toată stăruinţa inima şi să căutăm înăuntrul nostru Împărăţia cerurilor. De aceea, când se desparte mintea de inimă şi se opreşte din căutarea amintită, îndată dă loc atacului diavolului şi se face aptă să primească sugestia rea" (p. 215). Este dificil să nu te îngrijeşti de nimic în lume şi încă şi mai greu să îţi păzeşti inima şi mintea, însă există şi o altă cale prin care putem să descoperim şi să păstrăm simţirea harului primit la Botez: jertfirea propriilor gânduri lui Hristos. Jertfirea propriilor gânduri lui Hristos În momentul în care suntem botezaţi, Hristos intră în cea mai profundă parte a inimii noastre, considerată de autorii filocalici drept un adevărat altar de jertfă. Ce poate fi jertfit pe acest altar? În principiu, fiecare virtute (milostenie, rugăciune, post, smerenie) pe care încercăm să o dobândim. Dacă dorim să dobândim virtuţile în sine fără a le închina (jertfi) lui Hristos, atunci nu avem acces din start la acest altar, iar harul primit la Botez, şi care rămâne încă de atunci în această cameră liturgică a inimii, se ascunde. Inima ni se împietreşte, iar mintea se reduce exclusiv la capacitatea raţional-logică, pierzând posibilitatea de a simţi intuitiv harul. În esenţă, ne pierdem propria consistenţă şi devenim o pradă uşoară a gândurilor. Pentru a putea reveni la simţirea harului, avem nevoie să jertfim propriile gânduri, planuri, idei lui Hristos. "Harul acesta se află în noi în chip ascuns de la Botez, însă nu ni se face văzut decât atunci când, după ce vom fi străbătut bine drumul poruncilor, vom aduce ca jertfă Arhiereului Hristos gândurile cele sănătoase ale firii noastre, nu pe cele muşcate de fiare. Căci cele mai multe dintre ele sunt luate de fiare când se abat de la calea poruncilor, adică de la răbdarea necazurilor. Sărind din calea cea dreaptă, ele o iau razna, învinuind mai degrabă pe alţii, decât pe stăpânul lor. Abia puţine din ele umblă pe calea cea dreaptă, şi aceasta fiindcă sunt păzite de rugăciune, legate de nădejde şi îmboldite de încercări. Şi numai acestea ajung la cetate şi la templu, unde sunt aduse jertfă" (p. 264). Cum putem realiza această jertfă a propriilor gânduri în lume? Sunt câteva modalităţi pe care vi le împărtăşim în finalul acestui material. În primul rând, trebuie să existe întotdeauna o consultare riguroasă a părintelui duhovnic atunci când avem de luat o decizie capitală pentru noi înşine sau propria familie. În al doilea rând, fiecare creştin trebuie să aibă o modalitate de a discerne până la un anumit punct ce este benefic şi ce nu poate fi considerat astfel. Discernământul este cea mai înaltă virtute, iar aceasta se dobândeşte progresiv odată cu creşterea experienţei duhovniceşti a fiecăreia dintre noi. În al treilea rând, fiecare plan esenţial pe care îl avem trebuie să respecte anumite coordonate duhovniceşti, dintre care putem enumera câteva foarte simple: să nu afecteze nici o altă persoană în mod negativ, să nu fie peste puterile noastre şi să aducă rezultate pozitive pentru desăvărşirea proprie. Astfel, putem, cu ajutorul duhovnicului, al propriului discernământ, dar şi al rugăciunii neîncetate, să jertfim corespunzător gândurile noastre lui Hristos. O jertfă fără de care nu este posibilă simţirea harului primit la Botez, adică primul dar şi unul dintre cele mai importante din toată existenţa noastră creştină.