Lipsa ca belșug

Sfântul Petru Damaschin, Învă­țături duhovnicești, Cuvântul 9, în Filocalia (2001), vol. 5, pp. 208-209

„Smerenia este ușa nepătimirii, zice Scărarul. Iar materia acesteia este blândețea, după marele Vasile. Căci aceasta face pe om să fie pururea la fel în lucrurile și gândurile plăcute și neplăcute și să nu se grijească nici de cinste, nici de necinste și să primească cele dulci și dureroase cu bucurie, și să nu se tulbure ca fecioara aceea despre care a zis marele Antonie: «Șezând eu odinioară lângă oarecare Avvă, a venit o fecioară și a zis bătrânului: Părinte, postesc șase zile și mărturisesc fiecare zi pe cea veche și pe cea nouă. Răspunse bătrânul acela către ea: Făcutu-ți-s-a ție lipsa ca belșugul? Iar ea răspunse: Nu. Nici necinstea ca numele bun? Nu, Părinte. Nici dușmanii ca prietenii? Și zise: Nu! Zise bătrânul acela înțelept către ea: Du-te, lucrează, căci nu ai nimic». Și pe drept cuvânt: căci, dacă postea atâta încât mânca o dată pe săptămână și atunci foarte puțină mâncare, nu trebuia să aibă lipsa ca belșugul? Și iarăși, dacă mărturisea în fiecare zi pe cea veche și pe cea nouă, nu trebuia să învețe să se smerească? Și neavând peste tot ceva din viață, nu trebuia să aibă pe toți prieteni? Și n-a izbutit să învețe din atâtea osteneli să aibă pe dușmani ca pe prieteni. Bine a zis deci: «Nu ai nimic». Iar eu mai adaug că unul ca acesta se și osândește mult, cum zice Gură de Aur despre cele cinci fecioare nebune, că ceea ce-i mai greu au putut să dobândească prin nevoință, adică fecioria cea mai presus de fire, iar ceea ce-i mai ușor, adică milostenia pe care și păgânii și necredincioșii o fac, ca pe ceva firesc până astăzi, nu au putut. Și cum n-au cunoscut ceea ce se cerea, au ostenit în zadar. Trebuie, zice Domnul, acestea să le faceți, iar acelea să nu le lăsați (Matei 23, 23). Bună este nevoința, dar cu scop drept; și bine este a o avea nu ca un lucru în sine, ci ca pe o pregătire la lucru; nici ca rod, ci ca pământ ce poate hrăni cu vremea, cu osteneala și cu Dumnezeu pomii din care crește rodul, care este curăția minții și unirea cu Dumnezeu. Căruia se cuvine slava în veci, Amin.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)