Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Lipsa ca belșug

Lipsa ca belșug

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 06 Decembrie 2024

Sfântul Petru Damaschin, Învă­țături duhovnicești, Cuvântul 9, în Filocalia (2001), vol. 5, pp. 208-209

Smerenia este ușa nepătimirii, zice Scărarul. Iar materia acesteia este blândețea, după marele Vasile. Căci aceasta face pe om să fie pururea la fel în lucrurile și gândurile plăcute și neplăcute și să nu se grijească nici de cinste, nici de necinste și să primească cele dulci și dureroase cu bucurie, și să nu se tulbure ca fecioara aceea despre care a zis marele Antonie: «Șezând eu odinioară lângă oarecare Avvă, a venit o fecioară și a zis bătrânului: Părinte, postesc șase zile și mărturisesc fiecare zi pe cea veche și pe cea nouă. Răspunse bătrânul acela către ea: Făcutu-ți-s-a ție lipsa ca belșugul? Iar ea răspunse: Nu. Nici necinstea ca numele bun? Nu, Părinte. Nici dușmanii ca prietenii? Și zise: Nu! Zise bătrânul acela înțelept către ea: Du-te, lucrează, căci nu ai nimic». Și pe drept cuvânt: căci, dacă postea atâta încât mânca o dată pe săptămână și atunci foarte puțină mâncare, nu trebuia să aibă lipsa ca belșugul? Și iarăși, dacă mărturisea în fiecare zi pe cea veche și pe cea nouă, nu trebuia să învețe să se smerească? Și neavând peste tot ceva din viață, nu trebuia să aibă pe toți prieteni? Și n-a izbutit să învețe din atâtea osteneli să aibă pe dușmani ca pe prieteni. Bine a zis deci: «Nu ai nimic». Iar eu mai adaug că unul ca acesta se și osândește mult, cum zice Gură de Aur despre cele cinci fecioare nebune, că ceea ce-i mai greu au putut să dobândească prin nevoință, adică fecioria cea mai presus de fire, iar ceea ce-i mai ușor, adică milostenia pe care și păgânii și necredincioșii o fac, ca pe ceva firesc până astăzi, nu au putut. Și cum n-au cunoscut ceea ce se cerea, au ostenit în zadar. Trebuie, zice Domnul, acestea să le faceți, iar acelea să nu le lăsați (Matei 23, 23). Bună este nevoința, dar cu scop drept; și bine este a o avea nu ca un lucru în sine, ci ca pe o pregătire la lucru; nici ca rod, ci ca pământ ce poate hrăni cu vremea, cu osteneala și cu Dumnezeu pomii din care crește rodul, care este curăția minții și unirea cu Dumnezeu. Căruia se cuvine slava în veci, Amin.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)

Citeşte mai multe despre:   smerenie  -   Sfantul Antonie cel Mare  -   post