Sfântul Vasile cel Mare, Regulile morale, Reg. 80, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 197 „Ce este propriu creștinului? Să prisosească dreptatea lui mai mult decât a cărturarilor și
O putere nevazută a luat chip de stea
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 78-79
„Steaua care i-a condus pe magi n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul rând din mersul ei. Nu este vreo stea care să meargă pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miazănoapte la miazăzi, că aşa se află Palestina faţă de Persia.
În al doilea rând, şi din timpul în care s-a arătat putem vedea că steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua-n amiaza mare pe cînd strălucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; că luna depăşeşte în strălucire pe toate celelalte stele, dar cînd se ivesc razele soarelui, se ascunde îndată şi dispare. Steaua aceasta, însă, prin mărimea strălucirii sale, a biruit şi razele soarelui; strălucea mai tare decît ele; lumina mai puternic, deşi era atîta lumină.
În al treilea rînd, se vede că nu era una din celelalte stele, pentru că apărea şi apoi iarăşi dispărea. Pe drumul pînă în Palestina steaua se arăta conducînd pe magi; cînd au ajuns în Ierusalim s-a ascuns; apoi iarăşi, cînd magii au părăsit pe Irod, după ce-i spuseseră pricina pentru care veniseră şi au plecat, steaua iar s-a arătat; şi acest lucru nu poate fi mişcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu o raţiune deosebită. Nici nu avea un drum propriu; mergea cînd magii trebuiau să meargă; cînd stăteau ei, stătea şi ea; slujea tuturor celor de trebuinţă.
Era ca stâlpul cel de nor din pustie: oprea şi scula tabăra iudeilor atunci cînd trebuia. în al patrulea rînd, se vede bine că nu era o stea precum celelalte din chipul în care a arătat locul unde s-a născut Pruncul. Că n-a arătat locul rămînînd sus pe cer – de altfel nici nu putea să le arate locul de rămînea sus -, ci l-a arătat pogorîndu-se jos. Ştiţi doar că locul era atît de mic cît putea încăpea o colibă, dar mai bine spus, cît putea încăpea trupul unui prunc; iar o stea obişnuită nu putea să arate un astfel de loc pentru că o stea stă la o înălţime foarte mare şi nu poate să arate un loc atît de mic, nici să-l facă cunoscut celor care vor să-l găsească. De lucrul acesta poţi să te încredinţezi uitîndu-te la lună; deşi este cu mult mai mare decît stelele, totuşi pare că este aproape de toţi locuitorii lumii răspîndiţi pe o întindere atît de mare de pămînt. Spune-mi, te rog, cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei şi al colibei de n-ar fi părăsit înălţimea aceea, de nu s-ar fi pogorît jos şi n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? Acest lucru îl lasă evanghelistul să se înţeleagă cînd spune: Şi iată steaua mergea înaintea lor, pînă a venit şi a stat deasupra unde era Pruncul.
Iată, dar, cîte pricini ne arată că steaua aceasta nu era una din multele stele ale cerului şi că ea nu s-a arătat potrivit legilor care guvernează creaţia văzută.”