Duhul Sfânt în lume

(Sfântul) Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Ediția a IV-a, București, 2010, pp. 333-334

„În Treime nu e un după și un înainte. Cei trei în Treime transcend orice număr matematic.

Pentru faptul că a purces spre a da bucurie fiecărei Persoane, un vechi ecfonis al Bisericii pune îna­intea Lui particula cu. Sfântul Vasile cel Mare spune că această particulă exprimă demnitatea Duhului. Adică ea înseamnă egalitatea în mărire cu Tatăl și cu Fiul, dar și rolul deosebit de a face ca fiecare Persoană să fie în relație cu Cealaltă, nu singură, ci împreună cu Cealaltă.

(...) În acest sens, Duhul Sfânt prilejuiește în mod special comuniunea (II Corinteni 13, 13; Filipeni 2, 1). Duhul ne ferește de singurătatea ucigătoare. De aceea e Mângâietorul. Totdeauna El îți oferă o comuniune. În El găsește oricine o mângâiere. El ne asistă totdeauna. El ne înviorează bucuria noastră de Dumnezeu. El e de-viață-făcătorul. În Duhul cunoaștem și mărim pe Dumnezeu și ne bucurăm de El. El dă mărturie conștiinței noastre despre Dumnezeu (I Corinteni 2, 10 urm.). Dumnezeu e sălășluit în noi prin Duhul ca dar al Lui (I Corinteni 12, 3-9). Sfântul Atanasie zice: Noi fără Duhul suntem străini și depărtați de Dumnezeu. Iar prin împărtășirea de Duhul ne unim cu Dumnezeirea. Deci a fi în Dumnezeu nu e un lucru al nostru, ci al Duhului, Care este în noi și rămâne în noi atâta timp cât îl păstrăm în noi prin mărturisire.

Duhul e Sfântul și Sfințitorul, prin fidelitatea cu care asistă pe ceilalți, prin fidelitatea pe care o întreține în ceilalți față de Dumnezeu și întreolaltă. Ține de Duhul să participe și să se facă participant ca Persoană. El e expresia generozității lui Dumnezeu, a uitării lui Dumnezeu de Sine în ieșirea Lui la creaturi. El e bucuria lui Dumnezeu de ele și a lor de Dumnezeu.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)