În vreme de prigoană...

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 350-351

„Auzind de nevoința (Cuviosului Sisoe Sihastrul), călugării din Schitul Rarău l-au ales egumen și întâistătător al obștii lor. Și era egumenul Sisoe ca o lumânare în sfeșnic pentru toți, adunând în schit mai mulți ucenici și povă­țuind pe toți pe calea mântuirii. Dar, văzând cuviosul că bisericile ortodoxe, mănăstirile și schiturile din nordul Moldovei erau persecutate de autoritățile catolice austriece, a socotit să mute Schitul Rarău în partea de sud a muntelui, care aparținea de Moldova.

În vara anului 1800 egumenul Sisoe s-a pregătit să treacă frontiera austriacă. Deci, adunând în schit 30 de țărani cu cai de munte, a așezat pe ei catapeteasma bisericii, odoarele, cărțile de cult și puțina avere a schitului. Apoi, făcând rugăciune la Maica Domnului și sărutându-i sfânta icoană, împreună cu tot soborul au trecut noaptea frontiera, fără să fie observați de austrieci. Egumenul însuși mergea înainte cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni și se ruga cu lacrimi să fie izbăviți de tot răul.

În zorii zilei au poposit într-o frumoasă poiană de munte, aproape de locul numit Piatra Zimbrului. Aici au așezat icoana Maicii Domnului într-un trunchi de brad și au făcut priveghere și liturghie de mulțumire lui Dumnezeu. Apoi au construit o biserică de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, cum se vede până astăzi, în care au așezat catapeteasma și sfânta icoană, protectoarea schitului. Alături au construit chilii pentru călugări și cele de nevoie. Așa a reînnoit Cuviosul Sisoe Schitul Rarău, scoțându-l de sub ocu­pație străină.

Adunând în jurul său peste 20 de călugări și învățându-i pe toți dragostea de Dumnezeu, după câțiva ani s-a mutat la cereștile lăcașuri.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)