Un exemplu de păstor bun

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 503-504

„Cele mai alese virtuţi ale Mitropolitului Iosif (Naniescu) erau însă acestea două: sfinţenia vieţii sale şi milostenia. Cu aceste două mari virtuţi a întrecut pe toţi ierarhii vremii sale, a cucerit inimile cele mai împietrite, a câştigat respectul celor mari, a ridicat de jos pe mulţi deznădăjduiţi, a adunat în jurul său pe cei săraci şi nebăgaţi în seamă şi a tras spre Hristos pe mulţi creştini cu pilda vieţii sale.

Se spunea despre dânsul că era foarte cumpătat şi cu dreaptă socoteală în toate. Dormea noaptea puţin şi se ruga mult. În fiecare dimineaţă, la orele cinci, când suna clopotul de Utrenie, el se deştepta cel dintâi. Apoi număra bătăile clopotului din turn, dacă sună de trei ori câte patruzeci de lovituri. După rugăciune citea viaţa sfântului din ziua respectivă, apoi îşi lua rasa şi venea la biserică.

Spuneau părinţii de la Mitro­polie, care i-au fost ucenici, că ­Mitropolitul Iosif venea zilnic la Sfânta Liturghie, la Vecernie şi la Utrenie. Numai dacă era plecat undeva sau era greu bolnav, nu venea. Părinţii auzeau mai întâi toaca, apoi bătăile ritmice ale cârjei mitropolitului pe mozaicul bisericii.

Spuneau iarăşi despre dânsul că îi plăcea să asculte în biserică citirea Psaltirii şi cântarea la strană. În zilele de lucru cânta cu cântăreţii stihiri, tropare, laude şi altele, pe care le învăţaseră şi mirenii. Dar cel mai mult îi plăcea să cânte fericirile şi cântările Sfintei Liturghii, căci Mitropolitul Iosif trăia bucuria Sfintei Liturghii.

Adeseori, bunul păstor făcea vizite canonice la mănăstiri, la schituri şi parohii. Sfinţea biserici şi preoţi, ţinea predici alese şi dădea sfaturi duhovnicești, dar niciodată nu aducea la Iași daruri de la credincioși, ci pe toate le împărțea la văduve și la orfani.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)