Aflarea adevărului

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 416-417

„Arhimandritul Irinarh Rosetti dorea din copilărie să slujească lui Hristos, însă era întristat că nu-i dădeau voie părinții. Într-o noapte, pe când erau cu toții la nuntă, tânărul Ioan, dezgustat de cele pământești, a ieșit afară, și-a schimbat haina cu a unui prieten credincios și, însemnându-se cu Sfânta Cruce, a pornit spre Mănăstirea Neamț.

Mergând pe jos toată noaptea, spre ziuă a adormit puțin în marginea unei păduri. Și iată, un tânăr frumos îmbrăcat s-a apropiat de el și i-a zis:

– Vrei să te faci monah?

– Așa, dacă o vrea Dumnezeu, a răspuns Ioan. Atunci tânărul acela i-a închipuit Muntele Tabor și i-a zis:

– Vezi muntele acesta? Dacă vrei să te faci monah, aici să te sui. Să nu te abați nici la dreapta, nici la stânga, ci drept în vârful muntelui să te sui!

Deșteptându-se, Ioan a înțeles că trebuie să se nevoiască pe Muntele Taborului.

După plecarea sa la mănăstire, l-au căutat părinții peste tot, dar nu l-au găsit. Atunci au trimis oameni să-l caute pe la toate mănăstirile, până și la Sfântul Munte. Abia după doi ani, unul din casnicii tatălui său, care îi schimbase hainele la plecare, l-a găsit la Mănăstirea Neamț. Deci, întorcându-se, le-a spus:

– Am aflat pe fiul vostru Ioan la Mănăstirea Neamț. Dar acum nu aveți ce să-i faceți că s-a făcut monah. Iar părinții s-au bucurat că l-au aflat sănătos și că și-a ales partea cea bună. Apoi au mulțumit lui Dumnezeu că a binevoit să primească jertfă din ostenelile lor.

Spunea ucenicilor săi arhimandritul Irinarh că, după ce a fost primit în Mănăstirea Neamț, trei ani a fost rânduit la cele mai de jos ascultări, fiind încercat pentru răbdare și smerenie. Apoi, văzându-l starețul că împlinește cu sârguință toate poruncile, l-a îmbrăcat în chipul călugăresc.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)