Adâncurile lui Dumnezeu

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, V-VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 457-458

 „(...) Când vom fi învredniciți de cunoașterea față către față (I Corinteni 13, 12), vom vedea și adâncurile lui Dumnezeu în vistierii. Iar dacă vom aduna cele spuse în Scriptură despre burdufuri, atunci vom înțelege și mai bine ceea ce a vrut să spună enunțul profetic. Cei care se înnoiesc zi de zi, cei care primesc în ei vinul cel nou din vița cea adevărată (Ioan 15, 1), aceia se numesc în Evanghelie burdufuri noi, iar cei care nu vor să-l lepede pe omul cel vechi sunt burdufuri vechi, cărora nu li se poate încredința primirea vinului nou. Căci nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi (Matei 9, 17), ca nu cumva și vinul să se verse și burdufurile acelea să se strice cu totul, să nu mai fie bune de nici o treabă, odată ce varsă din ele și vinul bun și nou. Căci vinul cel nou trebuie pus în burdufuri noi (Matei 9, 17). Vinul cel nou și duhovnicesc, care fierbe întru Duhul Cel Sfânt, este mintea care nu uită nicicând adevărul și care trebuie așezată în omul cel nou, despre care, pentru că poartă totdeauna în trupul lui omorârea lui Iisus (II Corinteni 4, 10), se poate spune, pe bună dreptate, că este burduf nou.

Să se teamă de Domnul tot pământul și de El să se cutremure toți cei ce locuiesc în lume (Psalmul 32, 8).

Pentru că frica de Domnul este începutul înțelepciunii (Proverbe 1, 7), de aceea trebuie să fie instruiți prin frică cei care gândesc cele pământești. Căci teama trebuie înțeleasă neapărat ca o îndrumătoare spre evlavie, în vreme ce dragostea îi desăvârșește pe cei ce fuseseră crescuți de teama aceea dătătoare de știință. Psalmul poruncește întregului pământ să se teamă.

Să se cutremure de El toți cei ce locuiesc în lume. Ca și cum ar spune că orice mișcare, săvârșită fie cu lucrarea minții, fie cu lucrarea trupului, trebuie să se săvârșească după voința lui Dumnezeu. Așa înțeleg eu cuvintele: Să se cutremure de El. Ca și cum ar spune: ochiul să nu se clintească fără Dumnezeu, mâna să nu se miște fără Dumnezeu, iar inima să nu cugete cele ce nu-I sunt plăcute lui Dumnezeu. Și, ca să spun pe scurt, nimeni să nu se cutremure, să se lase mișcat de altceva decât de frica de Dumnezeu.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)