Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Când suntem orbi?

Când suntem orbi?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 03 Ianuarie 2023

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, A treia convorbire cu părintele Theonas, Cap. VI, 5, Cap. VII, 1-3, Cap. VIII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 710-711

„Iar aceia care își acoperă ochii inimii lor cu veșmântul gros al viciilor și, potrivit învățăturii Mântuitorului, «ochi au și nu văd, urechi și n-aud și nu înțeleg» abia dacă văd în adâncul inimii lor acele crime care sunt mari și aducătoare de moarte, fără să-și dea seama cum se strecoară gândurile vinovate, sau acele porniri ascunse și necurate, care ațâță mintea prin ușoare și tainice ispite. (...) Pricina care ne împinge în această greșeală este că, necunoscând în adâncime virtutea de a nu greși, socotim că nu putem cădea deloc în nici o vină prin aceste rătăciri alunecoase și vinovate ale gândurilor. Stăpâniți de supărare, ca și cum ochii ne-ar fi fără vedere, nu luăm în seamă decât păcatele de moarte și credem că trebuie să ne ferim de cele care sunt condamnate de asprimea legilor vremii acesteia. Credem că dacă nu călcăm aceste legi suntem în afara oricărui păcat. Astfel, fiind despărțiți de numărul celor care văd bine lucrurile, nu vedem multele josnicii mărunte, care sunt îngrămădite în noi, n-avem nici un fel de remușcare binefăcătoare dacă tristețea ne copleșește sufletul. Nu ne doare că suntem ispitiți de gloria deșartă, nu plângem dacă ne facem rugăciunile mai târziu și mai fără tragere de inimă, nici nu socotim o vină dacă, în timp ce cântăm psalmi sau ne rugăm, ne gândim la altceva decât la rugăciune. Nu ne îngrozim că multe nu pot fi făcute sau vorbite în fața oamenilor, nu roșim să le gândim, deși știm că acestea sunt cunoscute de Dumnezeu. Nu ne cură­țăm cu lacrimi de tina viselor urâte. Nu plângem că în însăși evlavia milosteniei, când ajutăm frații sau când împărțim pomană săracilor, cu întârzierea zgârceniei um­brim seninătatea bucuriei noas­tre. Nu credem că suntem lo­viți de vreo daună când, uitând de Dumnezeu, gândim la cele vremelnice și necurate. Astfel încât ni se potrivesc destul de bine aceste cuvinte ale lui Solomon: «M-au lovit, nu m-a durut. M-au bătut, nu știu nimic». Dimpotrivă, cei ce așază numai în contemplarea celor divine și duhovnicești partea cea mai de preț a plăcerii, bucuriei și fericirii lor, dacă sunt sustrași puțin și fără voia lor de la această așezare prin gânduri nesăbuite, socotesc că au săvârșit o nelegiuire, pe care o pedepsesc prin căință neîntârziată.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)