Atelier de creație la un centru de zi pentru copii cu dizabilități
Mai mulți tineri din parohia timișoreană Iosefin au participat marți, 14 februarie, la un atelier de confecționat mărțișoare în Centrul de zi pentru copii cu dizabilități „Podul Lung” din Timișoara. Duminică,
26 februarie, credincioșii parohiei vor putea admira și achiziționa creațiile, ca o donație pentru această instituție socială.
Tinerii participanți la atelierul de creație au vizitat și spațiile unde copiii cu dizabilități își desfășoară activitățile zilnice de recuperare, în funcție de nevoile fiecăruia în parte. În cadrul vizitei, directoarea centrului, Amina Dragoescu, le-a vorbit participanților despre modul în care fost înființată instituția, precum și despre activitățile și proiectele desfășurate aici, ne-a transmis părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoara.
Participanții la acțiunea caritativă au fost impresionați de ceea ce au văzut și simțit în acest centru de recuperare. „De altfel, ori de câte ori poposim în acest loc, personalul calificat ne face să ne simțim ca într-o mare familie, în care fiecare contribuie cu dăruire la ajutorarea aproapelui. Așa se și explică de ce multe cazuri grave, copii cu probleme severe de sănătate, vin și primesc asistență în acest centru de recuperare”, a declarat părintele diacon Marius Rumega, slujitor la Parohia Iosefin.
Pe lângă informațiile primite, tinerii parohiei s-au bucurat de confecționarea unor simboluri ale primăverii, care vor putea fi achiziționate de credincioșii parohiei, suma strânsă fiind donată centrului de zi.
În anul 2022, Centrul de Zi pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a împlinit 30 de ani de activitate neîntreruptă, misiunea acestuia fiind „prevenirea abandonului şi instituţionalizării copiilor cu dizabilititati, prin asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, abilitare-reabilitare, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară pentru copii, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere, educare pentru părinţi sau reprezentanţii legali”, se arată pe socialtm.ro.