Ateliere de mărţişoare la Mărţişor

Data: 02 Martie 2015

Celebra Casă Memorială „Tudor Arghezi” - „Mărţişor” găzduieşte în toată luna martie ateliere de confecţionat mărţişoare, ateliere care le sunt destinate copiilor. „Să înflorim cireşii” este numele programului care a început la 1 martie şi se va mai desfăşura pe 7, 14 şi 28 martie, de la ora 10:30. Cursul este ţinut de muzeograful Dorothea Nicolescu. Mai pe larg, după descrierea doamnei Nicolescu, acesta „este un program simplu şi relaxant: vorbim despre cum intră primăvara în noi, în oameni, plante, gâze şi animale, despre sărbătoarea de 1 martie, cum şi când au apărut mărţişoarele, împletim şi noi cuvinte după modelul şnurului alb-roşu, facem strigături tradiţionale de primăvară şi batem pământul cu putere ca să intre frigul şi să iasă căldura. Apoi ascultăm poezii-mărţişoare de Tudor Arghezi, ne imaginăm lăcuste, păianjeni, brotăcei - copiii nu trebuie să se sperie de ei, Arghezi i-a încremenit în stihuri blajine, ca să te găsească pe tine. Urmează apoi să vedem biroul unde Tudor Arghezi se transformă, mai ales noaptea, într-un adevărat bijutier al cuvintelor, iar în finalul programului ne ţinem de cuvânt şi înflorim rămurele de cireşi cu hârtie de mătase, hârtie creponată, lipici şi pasiune". Durata unui program este de aproximativ 90 de minute, iar preţul unui bilet de participare este de 5 lei de persoană (adult sau copil). Înscrieri se pot face la adresa ateliere.literare@gmail.com sau la numărul de telefon 0724.883.343.