Ateliere pentru copii la Opera din București

Data: 01 Iunie 2015

În luna iunie, puteți duce copiii la Opera Națională din București pentru a participa la spectacole dedicate lor, dar și la diverse ateliere care le dezvoltă spiritul artistic, le cultivă aptitudinile pentru desen și balet, precum și pentru alte forme de manifestare artistică.

Activitatea se desfă­șoa­ră în paralel cu spectacolul de operă sau balet de pe scenă, cei mici fiind întotdeauna supravegheați și îndrumați de profesioniști, atelierele durând exact cât reprezentația pentru adulți. Așadar, sunt două lucruri frumoase într-unul singur: și părinții, și copiii au parte de bucuria artei. Prețul unui bilet pentru atelier este de 15 lei, numărul maxim de copii admiși fiind 10. Sunt primiți doar copiii cu vârste între 3 și 7 ani. Accesul în incinta spațiului pentru copii se face cu 30 de minute înaintea începerii spectacolului, în baza prezentării biletelor de intrare la spectacol ale părinților și a celor de acces la atelier. Părinții trebuie să prezinte și o copie a certificatului de naștere al copilului pentru a face dovada vârstei acestuia.

Programul din iunie al atelierelor

„Cenușăreasa”: 12, 13 iunie, de la ora 19:00: atelier tematic de seară pentru copii de vârstă mică (3-7 ani), tematica: balet și mișcare scenică (Ileana Sora); arte plastice și jocuri interactive (Miriam Ioan Mihail).

„Micul prinț”; 19 iunie, de la ora 18:30; tematica atelierului: de­mon­strații caligrafice, artă decorativă (Daniela Varlan); balet și mișcare scenică (Georgiana Stroe).

„Spectacolul - o lume de poveste”; 26, 27 iunie; de la ora 19:00; coordonatorii atelierului: Andreia Martinescu și Radu Ioan Mihail.

Tot pentru copii, dar și pentru tineri, este și „Magazinul de păpuși”, care va avea repre­zentația luni, 22 iunie, de la ora 19:00, un spectacol al Studioului de Balet al Operei Naționale București în regia, scenariul și coregrafia Magdalenei Rovinescu. Înființat în anul 1982, Studioul de Balet pentru Copii și Tineret este o pepinieră pentru viitorii balerini. Aceștia sunt selec­ționați și repartizați în șapte grupe pentru copii și adolescenți între 5 și 18 ani, în clase specializate în dans clasic, dar și dans de societate și contemporan. La sfârșitul fiecărui an, munca lor este aplaudată și recunoscută în spectacolul devenit deja tra­di­țional „Magazinul de păpuși”.

Astfel, Școala de balet „Studio M” din cadrul Studioului de Balet pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București, coordonat de balerina Magda Rovinescu, prezintă în preajma sărbătorilor de iarnă celebrul spectacol „Magazinul de păpuși”, dar și la finalul cursurilor, în iunie. Spectacolul constă în interpretarea unor fragmente din cele mai cunoscute titluri ale repertoriului de balet, precum și numere de dans modern.

În anul 2013, Studioul de Balet pentru Copii a câștigat Premiul al II-lea la Dance World Cup, în Marea Britanie. Invitații speciali ai spectacolului din 22 iunie sunt balerinii Operei Na­ționale București: Adina Manda, Rin Okuno, Mihaela Soare, Cristian Gîdoi, Vlad Toader, și balerinii Maria Ruxandra Bodea, Georgia Botez, Natalia Maria Cîmpeanu, Teodora Sabina Cojocariu, Marina Gaspar, Teodora Ilona Karpatti, Cristina Roșianu, Cristian Șușu.

„Motanul încălțat”, operă pentru copii în trei acte

Duminică, 14 iunie, de la 11:00, pe scena Operei Naționale din București, va avea loc reprezentația spectacolului „Motanul încălțat”, operă în trei acte pentru copii, de Cornel Trăilescu, pe un libret de Tudor Mușatescu și Nina Stoiceva (după basmul omonim de Charles Perrault). Compozitorul Cornel Trăilescu a mărturisit că a scris muzica impresionat de dezamăgirea unui copil iubitor de operă. „Cunosc un băiețel căruia îi place tare mult muzica și mereu îi roagă pe părinții lui să-l ducă la Operă, mai ales duminica, la matineu. A văzut de câteva ori «Bărbierul din Sevilla» și «Madame Butterfly», știe chiar și unele arii pe dinafară... Odată, băiețelul m-a întrebat: Nene, nu-i așa că autorii de opere sunt toți oameni bătrâni? Mai mult sau mai puțin. Dar de ce mă întrebi? Pentru că toate operele pe care le-am văzut vorbesc numai despre oameni mari. Eee, dacă ar putea și copiii să scrie opere... După asta, multă vreme m-am gândit că acest băiețel nu este singurul copil care ar vrea să vadă operă pe înțelesul lui. Ba cred chiar că toți copiii așteaptă asemenea lucrări. Și cum cei mici n-au cum să compună opere (e o treabă complicată), m-am hotărât să încerc eu”, a povestit Cornel Trăilescu, conform site-ului Operei Naționale. (Dan Cârlea)