Atenție la consumul de conserve!
Medicii atrag atenția asupra complicațiilor neurologice pe care le poate avea botulismul, o afecțiune digestivă relativ rară, dar care poate avea o evoluție gravă, imprevizibilă, și care apare mai ales în sezonul cald. În momentul în care se confirmă acest diagnostic, pacientul este bine să fie monitorizat într-o secţie de terapie intensivă, a declarat medicul Adrian Marinescu de la Institutul „Matei Balş” din Capitală, după ce doi bărbați, infectați cel mai probabil după consumarea unor conserve, au avut nevoie de spitalizare. În stadiul inițial, botulismul poate fi confundat cu multe alte afecțiuni digestive, dată fiind simptomatologia (greaţă, vărsături, de obicei constipaţie, dar poate să fie şi diaree). Dacă pe lângă acestea apar şi paralizii la nivelul feței sau al membrelor și se ajunge la insuficienţă respiratorie, după consumul unor alimente conservate, ne putem gândi la suspiciunea de botulism.