Atenţionare Cod portocaliu, în 26 de judeţe

Data: 22 Mai 2008

▲ Zonele vizate sunt Dealurile Olteniei, Munteniei şi Carpaţii Meridionali ▲ Autorităţile avertizează că, în unele zone, precipitaţiile pot ajunge şi 100 l/mp într-un interval scurt, iar vântul poate atinge valori de 90 km/oră ▲ Avertizarea cod portocaliu a fost emisă pentru 26 de judeţe, însă aceasta nu anulează avertizarea cod galben, anunţată, marţi, de meteorologi ▲

Ministerul Mediului a trimis, marţi seara, o avertizare hidrologică Cod galben, către 31 de prefecturi din ţară, valabilă până sâmbătă, 24 mai, ora 18:00. „Avertizarea hidrologică prevede că, urmare a precipitaţiilor însemnate cantitativ şi cu caracter torenţial (izolat peste 50-60 l/mp în 24 de ore) prevăzute pentru intervalul 21.05.2008, ora 18:00-23.05.2008, ora 21:00, se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Crasna, Barcău, Crişul Negru, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Suceava, Moldova, Jijia, bazinele superioare şi mijlocii ale râurilor Someş, Mureş, Bega, Timiş, Jiu, Ialomiţa, Trotuş, Bistriţa, Bârlad, Siret şi bazinele superioare ale râurilor Crişul Repede, Crişul Alb, Olt, Olteţ, Argeş, Buzău şi Prut“, atenţionează comunicatul remis de Ministerului Mediului. Avertizarea a fost trimisă către prefecturile din judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Alba, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Suceava, Neamţ, Bacău, Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi. De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis o atenţionare Cod galben de ploi şi vijelii către toate prefecturile din ţară, valabilă până mâine seară. Gospodării inundate, animale dispărute şi maşini luate de viitură Inundaţiile produse în noaptea de marţi spre miercuri în judeţul Cluj, au afectat zeci de gospodării. Conform unei prime evaluări făcute de reprezentanţii Prefecturii, în satul Chiuieşti au fost inundate 87 de case, au murit sau au dispărut 456 de păsări şi au fost afectate 73 de fântâni. În cealaltă comună, Căşeiu, au fost afectate 23 de case din satul Coplean. Tot aici, au murit sau au dispărut 828 de păsări, au fost afectate 84 de fântâni, nouă hidrofoare, o centrală termică, iar şase autoturisme au fost luate de viitură. O situaţie mai deosebită se înregistrează în satul Căşei, unde au fost afectate 96 de case, dintre care trei au fost distruse în totalitate, motiv pentru care 11 persoane au rămas fără adăpost. De asemenea, au murit aproximativ 700 de păsări şi animale de curte, iar apele au luat 10 stupi, două autoturisme, trei scutere şi au distrus 10 centrale termice şi 10 hidrofoare. Inundaţiile au distrus şi un pod din zonă, astfel că 380 de case din satele Strâmbu, Valea lui Opriş, Căşiel şi Huta să rămână izolate. Autorităţile împart ajutoare şi au ordonat vaccinarea împotriva viruşilor hepatici Potrivit prefectului Călin Platon, în comuna Chiuieşti au fost distribuiţi, din Rezerva de Stat, 2 mii de litri de apă minerală, o mie de conserve, o mie de pateuri, 90 kg de zahăr şi 90 de litri de ulei. De asemenea, în comuna Coşeiu au fost distribuite populaţiei 300 de pâini, 3 mii de litri de apă minerală, 2 mii de conserve, 210 kg de zahăr, 210 litri de ulei, 40 de saltele şi 50 de pături. În zonele afectate se asigură permanent cisterne cu apă potabilă pentru oameni şi animalele şi s-a trecut la vaccinarea copiilor împotriva viruşilor hepatici A şi B. „După evaluarea tuturor pagubelor, vom iniţia un proiect de hotărâre de Guvern, pentru obţinerea fondurilor necesare despăgubirii persoanelor afectate“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară. Inundaţiile şi trăsnetele au lovit şi judeţul Mureş O furtună violentă, cu fulgere şi trăsnete a distrus o casă şi o anexă gospodărească în satele Recea şi Lăpuşel. Potrivit biroului de presă al ISU Maramureş, furtuna produsă în noaptea de marţi spre miercuri a fost extrem de violentă, cerul a fost acoperit de fulgere şi tunete mai bine de două ore, iar ploaia a inundat gospodăriile din Lăpuşel şi Copalnic Mănăştiur. Datorită intervenţiei prompte a pompierilor, incendiile provocate de trăsnete au fost stinse rapid, astfel că pagubele din cele două gospodării afectate au fost minore.