Au înflorit narcisele din Munții Rodnei

Data: 24 Mai 2023

Poiana cu narcise de pe Masivul Saca, întinsă pe circa 5 ha și situată la 1.600 de metri, îşi aşteaptă vizitatorii în următoarele două săptămâni, când este estimată perioada maximă de înflorire, a anunţat Administraţia Parcului Naţional Mun­ţii Rodnei. Rangerii montani se aşteaptă ca aceasta să fie una dintre destinaţiile minivacanţei de Rusalii, motiv pentru care le-au reamintit drumeţilor că plantele sunt protejate prin lege, iar ruperea lor este interzisă. Sunt două trasee către poiană, cu pornire din Valea Vinului. Unul pe Valea Secii, care include doi kilometri de urcat cu maşina pe drumul forestier, apoi un drum de o oră şi 40 de minute pe jos. Celălalt, din Dealul Popii, se face la pas în trei ore. (C. Z.)