Autobuze fantastice prin Bucureşti

Data: 28 August 2008

Bucureştenii au ocazia să circule gratuit, timp de cinci zile, începând de ieri până pe 31 august, între orele 10:00-13:00 şi 16:00-18:00, cu trei autobuze fantastice, sub genericul „Transport ieşit din comun“.

Cele trei autobuze - „Arboribuz“, închipuind o pădure ecuatorială, „High Life Buz“, un spaţiu de loisir, şi „Bizarbuz“, un inedit spaţiu al spaimei-, din care nu lipsesc obiecte specifice şi imagini de groază, vor circula pe una dintre liniile RATB 131, 268, 104, 381 şi 385, conform Agerpres. Acestea vor acoperi astfel zonele Băneasa, Romană, Drumul Taberei, Eroii Revoluţiei, Victoriei, Universitate, Stadionul Lia Manoliu, Piaţa Unirii, Piaţa Revoluţiei şi 13 septembrie. Valoarea proiectului, o inedită utopie urbană, iniţiată de ICR şi trupa de teatru francez Ilotopie, se ridică la 130.000 de euro, aceasta incluzând plata actorilor şi închirierea autobuzelor. Organizatorii propun, după cum a declarat, ieri, directorul Direcţiei Arte Vizuale din ICR, Ştefana Mărmureanu, „întâlnirea cu un altfel de teatru, ieşirea din spaţiul cenuşiu al transportului urban bucureştean, la intersecţia dintre real şi imaginar“. Amfitrionii, autorii acestui proiect îndrăzneţ, sunt 12 tineri actori francezi şi români, care se vor strădui să-i farmece pe bucureşteni. „Bucureştenii merită un altfel de transport, în care visul, utopia şi imaginaţia pot fi lăsate să le ofere o stare de bine urban“, a declarat Dominique Noel, director de proiect al trupei Ilotopie. Una dintre cele mai cunoscute trupe de teatru stradal al momentului, Ilotopie reuneşte actori, sculptori, muzicieni, inventatori şi scenografi, fiind specializată în „acţiuni de dezordine artistică în spaţiul urban“. Trupa a participat anul trecut la Festivalul „Apă, Aer, Foc“, având reprezentaţii în secţiunea „Apă“ . Pentru anul viitor, ICR pregăteşte bucureştenilor o nouă surpriză, Ştefana Mărmureanu anunţând că noul proiect ar putea avea în vedere „iluminarea blocurilor din marile cartierele ale Capitalei“, conform Agerpres.