Autorităţile din Galaţi şi Brăila se ceartă, de 6 ani, pentru un cartier ANL
▲ Motivul de dispută dintre judeţele Brăila şi Galaţi îl constituie un teren în suprafaţă de o mie de hectare, situat pe teritoriul judeţului Brăila, dar care a fost trecut în administrarea Galaţiului, printr-o Hotărâre de Guvern ▲ Pe respectivul teren, despre care s-a vehiculat că va uni cele două oraşe într-un megalopolis, a fost ridicat cartierul ANL „Dimitrie Cantemir“ ▲ „Galaţiul a recunoscut că este blocat ca dezvoltare, pentru că nu are teren. Păi, dacă e blocat, atunci veniţi cu pălăria în mână, şi hai să ne înţelegem“, a spus, revoltat, primarul de Brăila, Constantin Cibu ▲ „Dacă gândim să facem ceva în comun, ce importanţă mai are dacă terenul e în curtea mea sau în curtea ta?“, a declarat, în replică, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Eugen Chebac ▲
Autorităţile locale din Brăila şi Galaţi, oamenii de afaceri din zonă şi reprezentanţii camerelor de comerţ s-au întâlnit luni, la Prefectura Brăila, pentru a disuta despre proiectul polului de creştere economică. Gândită cu o dezbatere constructivă, în care trebuiau identificate oportunităţile de dezvoltare comună ale celor două comunităţi, întâlnirea nu numai că nu a rezolvat nimic din tradiţionala dispută între părţi, dar s-a şi transformat într-o dispută verbală, când a venit vorba despre cartierul de blocuri ANL „Dimitrie Cantemir“. „Veniţi cu pălăria în mână, şi hai să ne înţelegem“ Motivul de dispută dintre judeţele Brăila şi Galaţi îl constituie un teren în suprafaţă de o mie de hectare, situat pe teritoriul judeţului Brăila, dar care a fost trecut în administrarea Galaţiului, în urmă cu şase ani, printr-o hotărâre de Guvern. Pe respectivul teren, despre care s-a vehiculat că va uni cele două oraşe într-un megalopolis, a fost ridicat cartierul „Dimitrie Cantemir“. Până în momentul de faţă, în acest cartier au fost construite 9 blocuri ANL, cu 307 apartamente, care au fost date în folosinţă la sfârşitul anului 2006, şi au fost alocate fonduri pentru alte 412 apartamente, care vor fi ridicate în cursul acestui an. „Interesul Brăilei nu e să fie partener într-o zonă metropolitană cu unul care nu vine cu nimic. Galaţiul a recunoscut că este blocat ca dezvoltare, pentru că nu are teren. Păi, dacă e blocat, atunci veniţi cu pălăria în mână, şi hai să ne înţelegem“, a spus, revoltat, primarul de Brăila, Constantin Cibu. „Animozităţile dintre Brăila şi Galaţi au fost dintotdeauna şi nu se vor sfârşi acum. Dacă gândim să facem ceva în comun, ce importanţă mai are dacă terenul e în curtea mea sau în curtea ta?“, a declarat, în replică, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Eugen Chebac. Zona Galaţi - Brăila ar putea deveni „cea de-a doua mare aglomerare a ţării“ Despre zona metropolitană Brăila - Galaţi s-a cerut şi părerea oamenilor de afaceri din cele două judeţe. Mai pragmatici, reprezentanţii mediului de afaceri le-au cerut autorităţilor să se grăbească în a se pune de acord, pentru că ei doresc să investească în această zonă, pe care o consideră profitabilă din punct de vedere economic. Prefectul de Brăila, Mihaela Marcu, a îndemnat autorităţile din cele două judeţe la conciliere, susţinând că „stă în puterea noastră, brăileni şi gălăţeni deopotrivă, să facem din această zonă, de sud-est a României, cea de-a doua mare aglomerare a ţării“. În finalul acestei prime întâlniri, s-a stabilit ca, până la sfârşitul săptămânii, Consiliul Judeţean Brăila să transmită la Galaţi propriul proiect privind polul de creştere economică, urmând ca, în baza acestui document, autorităţile gălăţene să facă propriile observaţii, ce vor fi discutate într-o întâlnire ulterioară.