Bani de cumpărat voturi în Republica Moldova
Circa 13,6 milioane de euro au intrat în Republica Moldova în septembrie cu scopul de a influența alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană care vor avea loc la 20 octombrie, informează presa de la Chişinău şi AFP. Mecanismul de cumpărare de voturi anti-Maia Sandu şi anti-UE, de o amploare „fără precedent” și dirijat din Rusia, a intrat în atenția procurorilor anticorupție care au întreprins joia trecută peste 25 de percheziţii în cadrul unui dosar penal deschis pentru finanţarea ilegală a partidelor politice şi a concurenţilor electorali.
Sunt în vizorul oamenilor legii peste 130.000 de cetăţeni moldoveni racolați de un grup infracțional condus de Ilan Șor, în ale căror conturi au intrat din Rusia, doar în septembrie, peste 13,6 milioane de euro, au anunţat şeful Poliţiei, Viorel Cernăuţeanu, şi procurorul-şef al Procuraturii Anticorupţie, Veronica Dragalin, citați de Moldpres şi Radio Chişinău.
Potrivit Poliției, rețeaua bine organizată ierarhic cuprindea: 130 de lideri teritoriali care dirijau activitatea grupului, remuneraţi lunar cu 45.000 de lei moldoveneşti (circa 2.300 de euro); circa 1.927 de preşedinţi de sector care racolau activişti şi simpatizanţi, remuneraţi cu 4.600 de lei; peste 50.000 de activişti care racolau simpatizanţi, tot 4.600 de lei; peste 70.000 de simpatizanţi - persoane care, pentru 1.800 de lei, erau instruite să voteze „Nu” la referendum şi cu un candidat care urma să fie precizat prin aplicația Telegram.
Cei doi şefi ai instituţiilor de resort au îndemnat cetăţenii care au primit bani de la membri ai grupului să anunţe Poliţia şi să coopereze cu organele de drept. (C. Z.)