Bătrânul schit de pe moșia lui Mălin

Mica biserică de lemn, „bunica” paraclisului nou din clădirea de piatră a Mănăstirii Mălinești, deși vătămată de timpul nemilos, stă și azi de strajă pe platoul rotund - blând mijlocitor între lumea de pământ și cea de văzduh.

De la Gârceni, luăm dealul în piept, spre codrii de sus de la Mălinești. Mașina se opintește, își strânge ultimele fărâmițe de putere și izbutește a ajunge pe culme. Călătorind prin satele Moldovei, în căutarea bisericilor de lemn, mi s-a părut că văd de multe ori raiul: întru­chi­pat în văi cu cosițele ierbii pieptănate cu grijă, în gingașe lu­ciri de ape, prin poieni neumblate, mirosind a sânziene și-a cim­brișor, pe coaste de deal dese­nate după moftul fiecărui anotimp, sus, pe vreun munte tocit, ca un vârf de creion ce-a descris, vreme îndelungată, minunile pe care le-a tot văzut, în sate aproape pustii, în care numai o mână de bătrâni țin a povesti, de pe prispa de lut, „cum era odată”. 

La Mălinești, raiul are alt chip. Roată, cât ai trasa un cerc, codrul s-a retras, lăsând loc unui platou ge­neros. De parcă Dumnezeu Însuși ar fi decupat un disc din pădurea fără de capăt, ca să așeze acolo o picătură din veșni­cia Lui. Pri­vind numai spre cer, tipsia ca­pă­tă puterile unei oglinzi fermecate, absorbind energiile oceanului de clorofilă dimprejur. Ăsta e darul locului. Asta pri­mește cine se-ncumetă a urca aici. Și-n plus, încă o întoarcere spre aburul veacurilor din urmă, în lumea care-I construia lui Dumnezeu căsuțe de lemn aici, pe pământ, tânjind la o căsuță pentru sufletele lor în rai.
Pe locul ăsta rotund, ca o lună de pământ, spune legenda că prima cruce ar fi fost înfiptă, sfin­țind locul, încă din veacul al XV-lea. Un schitișor modest fusese înfiripat cine știe când în desimea codrilor de un pustnic ce se nevoia aici în rugăciune, pe numele său Mălin. Înaintea unei lupte cu turcii, voievodul Ștefan și oștenii săi ar fi poposit trei zile în schitul lui Mălin, rugându-se pentru izbândă. După obicei, domnitorul a făcut legământ că dacă va ieși biruitor va dărui schitului moșia ce-l înconjura. Lucru ce s-ar fi întâmplat întocmai, locul fiind apoi cunoscut drept Schitul lui Mălin sau Mălinești.

O istorie ce se întinde peste veacuri

Pe ruinele schitului lui Mălin, la 1762, „ieromonahul Nicodim Hudici ot Gârceni” ar fi ridicat o altă biserică, de lemn. Informația a fost descifrată de istoricul Costin Clit pe un Penticostarion tipărit la Iași, donat de călugărul Nicodim propriei ctitorii. Acesta a dăinuit până la 1826, când răzeșii din Gârceni i-au tocmit pe meș­terii Teodor și Gheorghe să ridice, alături de masa Altarului fostului schit, o altă biserică de lemn. Data - 30 aprilie 1826 -, precum și nu­me­le meșterilor au fost săpate în lemn spre neuitare, deasupra ușii de intrare în biserică. „Aici exista deja o biserică, ridicată de preotul-călugăr Nicodim Hudici. Ei, în 1826, biserica a fost reconstruită. Din câte știm, s-a desfăcut fiecare bârnă de stejar până la nivelul geamurilor și s-au înlocuit toate acele bârne care nu prezentau siguran­ță pentru mai târziu”, explică părintele Daniel. Pe atunci, locul era foarte izolat, călu­gă­rii duceau viață aspră, unii chiar pustniceau. Calea de acces era dificilă, căci era drum de codru.
Locașul, schit de călugări, a funcționat neîntrerupt până la secularizarea averilor mănăsti­rești, în 1864, când, prin ordo­nanță domnească, a fost desfiin­țat. Vreme de 60 de ani, biseri­cuța a stat pustie, abia din 1929, cu sprijinul mareșalului Constantin Prezan, pe a cărui moșie (Schinetea) se afla, s-a redeschis, de data aceasta ca schit de maici. Conform istoricului mănăstirii, maicile au deschis la Mălinești un atelier de țesătorie în care confecționau pânză din bumbac și un atelier de covoare. De asemenea, pe lângă schit a funcţionat o şcoală de cântăreţi bisericeşti. „Mareșalul, alături de soția sa, doamna Olga, și de episcopul de atunci, Iacov Antonovici, a făcut demersuri la Secretariatul de Stat pentru Culte și a reînfiin­țat mănăstirea ca schit de maici. Măicuțele au fost aduse aici de la Mănăstirea Adam, din sudul județului Vaslui, graniță cu Galațiul. A funcționat ca mănăstire de maici până în 1959, la Decretul lui Ceaușescu”, poves­tește părintele Daniel.
După ce măicuțele au fost izgonite, prea puține s-au mai încumetat a rămâne. Locul s-a pus­tiit încetul cu încetul. Au rămas de veghe, sub cerul de deasupra, doar bisericuța de lemn și câteva chilii modeste, de lut. În locaș nu s-a mai slujit decât o dată pe an, de hramul Sfinților Arhangheli, când preotul din Gârceni, alături de enoriași, urca dealul să facă slujbă aici.
În restul anului, un paznic din Gârceni avea grijă ca tot ce mai rămăsese din schit să nu fie jefuit sau distrus. „Eu am prins acele chilioare de lut, am stat în ele, dar n-au mai putut fi conservate. Noi, după 1990, când s-a reîn­fiin­țat mănăstirea, redevenind mă­năs­tire de călugări, de aici am pornit - de la biserica de lemn. Și ea era destul de șubredă. Dar ­altceva nu mai era aici. Restul s-a făcut pe urmă”, rememorează părintele Daniel.
Astăzi, mica biserică de lemn, „bunica” paraclisului nou, din clădirea de piatră a mănăstirii, deși vătămată de timpul nemilos, stă încă de strajă pe platoul rotund, blând mijlocitor între lumea de pământ și cea de văzduh.

Stilul arhitectural

Bisericuța de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Mănăstirii Mălinești este construită din bârne de stejar, încheiate în „coadă de rândunică” și așezate pe temelie de piatră. Într-un inventar de la 1856 se menționa că biserica era tăbănuită la exterior cu scândură de brad. Astăzi, la exterior, bisericuța are șiță bătută peste pereții de bârne.
Acoperișul, inițial de șindrilă de brad, este acum învelit cu tablă. Locașul are trei turle despre care se știe că au fost și ele tăbănuite, ulterior primind și ele o foaie de tablă, pentru o mai bună protecție a lemnului.

Cum se prezintă interiorul

La interior, bârnele nu au fost niciodată căptușite, așa că lemnul poate respira în voie, arătându-și chi­pul original. Portalul de intrare, cioplit simplu, este cartea de identitate a bisericii, pentru că deasupra se găsește pisania ce lă­mu­rește asupra anului refacerii și a meș­terilor ce au întreprins lucrarea. Din punct de vedere arhitectural, un element distinctiv este peretele despărțitor dintre naos și pronaos, sculptat nu foarte sofisticat, dar cu deosebită delica­tețe în execuție.

Catapeteasma a aparținut bisericuței ridicate la 1762, dar pictura este destul de afectată. „S-a intervenit în timp asupra ei, din păcate, afectând pictura originală. Ar trebui restaurată, dar, fiind vorba de monument istoric, sumele sunt foarte mari, nu ni le-am putea permite”, spune părintele Daniel.

Biserica de lemn a Mănăstirii Mălinești trebuie salvată

Astăzi, bisericuța ar avea urgentă nevoie de restaurare. Dar statutul său, de monument istoric, face aproape imposibilă derularea unui proces de restaurare după toate regulile legisla­ției în vigoare, din pricina costurilor foarte mari. „Trebuie umblat urgent la temelie; fundația este foarte degradată. De asemenea, acoperișul trebuie reparat, fiindcă plouă înăuntru”, explică monahul.
Locașul face parte din ansamblul Mănăstirii Mălinești, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” și se află la aproape 50 de kilometri distanță de Vaslui, orașul-reședință de județ. Peste deal, în apropiere se află Băceștii, cu o altă bisericuță de lemn, iar în vale, Gârcenii și Dumbrăvenii, cu alte două asemenea bijuterii ce nu pot să lipsească din nici un traseu turistic sau religios al acestui ținut.