Biblia - verset cu verset: Ce înseamnă de fapt să fii om

Facerea 6, 9: „Iată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului.“

Faptul că Sfânta Scriptură este o carte care prezintă un caracter istoric ne-o demonstrează şi versetul de faţă care exemplifică într-un mod extraordinar, folosindu-se, evident, şi de versetele următoare, realităţile divino-umane ale vremii dinainte de potop. Acele realităţi erau bine cunoscute şi în vremea Mântuitorului, adică peste câteva sute de ani, de vreme ce Iisus Hristos le vorbeşte de Noe ca şi cum ei ar şti ce s-a întâmplat cu oamenii din acea vreme: „Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa. Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru“ (Matei 24, 37-42). Aflăm din versetul pe care-l discutăm astăzi că Noe „mergea pe calea Domnului“, ceea ce nu-i puţin lucru, dacă e să ţinem cont de fragmentul de la Isaia, capitolul 55, versetele 8-9: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre“. A merge pe căile Domnului înseamnă a respecta exigenţele dumnezeieşti, a face ascultare de poruncile Sale, a fi întocmai cu legea firii sădită în om care a fost bună de la început dar, din cauza neascultării, s-a alterat. Sfântul Ioan Gură de Aur spune, referitor la calităţile lui Noe, generalizând, că „a fi om înseamnă a fi virtuos, a fugi de păcate, a-şi înfrâna patimile ruşinoase, a împlini poruncile Stăpânului“. Dealtfel, Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă faptul că cei păcătoşi nu sunt vrednici de a se numi oameni, ţinând cont de versetul 3 al acestui al VI-lea capitol al cărţii Facerii: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup“, pentru ca mai apoi, în versetul 12, al aceluiaşi capitol, ţinând cont de lipsa alterării părţii sufleteşti a omului, Dumnezeu să-i numească simplu pământ: „Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ“. Faptul că Noe era om drept înaintea lui Dumnezeu ne-o confirmă chiar Sfânta Scriptură în cartea Înţelepciunii lui Sirah, capitolul 44, versetul 17: „Noe s-a aflat desăvârşit şi drept în vremea mâniei Domnului şi a ajuns să fie împăcarea neamului omenesc“.