Bilanțul activităților din Arhiepiscopia Dunării de Jos
Membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-au adunat sâmbătă, 4 februarie, în şedinţă de lucru în sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu” a Centrului eparhial din Galați, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. În cadrul întrunirii au fost evidenţiate aspecte ale activităţii eparhiei din anul precedent şi au fost aprobate proiecte de lucru pentru anul în curs.
Evenimentul a debutat cu participarea membrilor organismului eparhial deliberativ la slujba Sfintei Liturghii săvârşită în Catedrala Arhiepiscopală, la finalul căreia Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a oficiat slujba de Te Deum şi un Parastas pentru toţi membrii Adunării eparhiale a Dunării de Jos, trecuţi la cele veşnice, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
În continuare, în şala de şedinţe a Centrului eparhial, după rostirea rugăciunii şi a apelului nominal, chiriarhul Dunării de Jos a rostit un cuvânt de deschidere, urmat de prezentarea rapoartelor de activitate ale sectoarelor Administraţiei eparhiale şi ale celorlalte subunităţi bisericeşti pentru anul 2022, cu acest prilej fiind aprobate propunerile de activităţi pentru anul 2023.
De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a prezentat hotărârea Sfântului Sinod prin care anul 2023 a fost dedicat în Patriarhia Română persoanelor vârstnice, imnografilor și cântăreților bisericești, evidenţiind, totodată, aspectele semnificative ale activităţii desfăşurate la nivel eparhial ca parte integrantă a lucrării misionare a Bisericii. În acest sens a fost subliniată implicarea Centrului eparhial cu toate subunităţile administrative pentru susţinerea activităţilor social-filantropice, cultural-educaţionale şi patrimoniale, prin toate unităţile de cult care, în anul 2022, a însumat peste 8.200.000 de lei, având ca beneficiari aproape 80.000 de persoane.
În cadrul şedinţei de lucru au fost prezentate mai multe volume apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi ultimul număr al revistei eparhiale „Călăuză ortodoxă”, iar în încheiere a fost vizionat filmul documentar ce cuprinde o privire retrospectivă asupra evenimentelor bisericeşti din anul 2022 din Arhiepiscopia Dunării de Jos, realizat în cadrul Biroului de presă eparhial.