Bilanţul manifestărilor din anul 2014 în Patriarhia Română

Data: 28 Octombrie 2014

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit ieri, 28 octombrie, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţă solemnă. Aceasta a avut loc în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, iar în cadrul ei au fost evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, cultural-editorial şi mediatic desfăşurate de eparhiile Patriarhiei Române din ţară şi din străinătate în anul 2014.

Lucrările şedinţei solemne a Sfântului Sinod, dedicată Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română au fost precedate de Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, săvârşite în Catedrala Patriarhală de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de soborul slujitorilor Catedralei Patriarhale.

În deschiderea şedinţei solemne, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit ierarhilor care au participat la evenimentele religioase dedicate sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi al Catedralei Patriarhale, şi a subliniat semnificaţiile duhovniceşti şi misionare ale pelerinajului care s-a desfăşurat zilele trecute, precizând importanţa a două nevoi permanente pentru fiecare fiinţă umană: continuitatea sau fidelitatea şi înnoirea sau îmbogăţirea lucrărilor duhovniceşti. 

Şedinţa solemnă a continuat cu citirea raportului sinteză de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal şi secretarul Sfântului Sinod.

Apoi, Preasfinţia Sa a prezentat noile apariţii editoriale, şi anume „Biblia de la 1688“, ediţie jubiliară republicată cu prilejul Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române; „Spovedania şi Euharistia - izvoare ale vieţii veşnice“, două volume („Sfânta Spovedanie - Taina Pocăinţei şi a iertării păcatelor“ şi „Sfânta Euharistie - arvuna vieţii veşnice“) apărute la Editura BASILICA a Patriarhiei Române şi îngrijite de regretatul preot Ilie Chişcari, trecut la Domnul în urma unui tragic accident, şi volumul „Ctitorii brâncoveneşti - elemente de artă eclesială medievală“, apărut la Editura „Cuvântul Vieţii“ a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

La finalul şedinţei solemne a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat  celor care au contribuit la elaborarea volumului „Ctitorii brâncoveneşti - elemente de artă eclesială medievală“ următoarele distincţii: Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ pentru mireni lui Laurenţiu Tătulescu - fotograf, Diploma omagială „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ cu medalie părintelui Florin Şerbănescu, consilier la Sectorul cultură şi patrimoniu religios al Patriarhiei Române, Emanuelei Cernea - şefa Biroului de Artă Veche Românească din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), Elisabetei Negrău, cercetător independent, lectorului dr. Vlad Bedros, de la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti, Lucreţiei Pătrăşcanu - conservator în cadrul MNAR, lui Carmen Tănăsoiu - conservator în cadrul MNAR, Lianei Tugearu - critic de artă, şi lui Doru Bădără, şeful Departamentului de Carte veche al Bibliotecii Universitare „Carol I“ din Bucureşti.

În a doua parte a zilei au urmat lucrările şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. (Ioan Buşagă)